Anumite afectiuni sunt intalnite mult mai des in cazul femeilor decat in cel al barbatilor, iar efectele lor pot fi extrem de periculoase. Unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie sa fii mereu constienta este ca miscarea si o dieta bogata in nutrienti de calitate te vor ajuta sa reduci anumite riscuri.

4 afectiuni intalnite mai des la femei decat la barbati si cum sa le eviti

1. Cancerul la san

Denumita in trecut si “boala calugaritelor”, aceasta afectiune se afla si astazi pe primul loc in topul cauzelor care au dus la deces in randul femeilor din Romania. Este importat de stiut faptul ca si barbatii pot suferi de aceasta afectiune, din cauza faptului ca au tesut mamar, insa riscul de a dezvolta cancer la san este mai mic de 1%, arata statisticile Fundatiei Americane pentru Cancer la San. Potrivit unui raport al Ministerului Sanatatii, intre 2012 si 2014, in Romania au fost inregistrate peste 19.000 de astfel de cazuri printre femei, dintre care aproximativ 10.000 au fost fatale. Simptomele pentru cancerul la san trebuie cunoscute de fiecare femeie, iar controlul preventiv este obligatoriu. Vizita prea tarzie la medic reprezinta si acum unul dintre marile motive pentru care rata de deces in cazul acestei boli e inca mare. Pentru ca printre cauzele dezvoltarii acestei boli se numara stresul, consumul de alcool, obezitatea si expunerea la radiatii, evita un stil de viata sedentar si ai grija ca meniul tau zilnic sa contina toate vitaminele, grasimile sanatoase si nutrientii buni de care corpul tau are nevoie.

2. Depresia

Potrivit jurnalistilor americani de la Huffington Post, depresia afecteaza anual de doua ori mai multe femei decat barbati. Printre cauzele acestei statistici se numara menstruatia, menopauza sau perioadele de sarcina, care pot veni cu anumite dereglari hormonale. Publicatia WebMD explica faptul ca depresia poate fi si ereditara, incepe intre varstele de 15 si 30 de ani, iar in cazul femeilor este deseori asociata cu starea de anxietate.

3. Lupus

Lupusul este o boala autoimuna care poate afecta pielea, organele interne sau articulatiile. In cazul acestei afectiuni, vorbim despre o boala imprevizibila care, potrivit Departamentului de Stat pentru Sanatate din SUA, in 9 cazuri din 10 persoana afectata este de sex feminin.

4. Oboseala cronica

Te simti mereu iritata sau ai stari de furie, esti pesimista, nu dormi noaptea, nu ai pofta de mancare, iar starea ta de spirit este in permanenta negativa? Acestea sunt semne ca ar trebui sa mergi la un specialist pentru o verificare atenta. Sindromul “burnout” este specific secolului 21 si, in special, persoanelor hiperactive, care petrec multe ore pe saptamana la locul de munca. Un studiu al Institutului de Sanatate din SUA arata ca femeile sunt mai predispuse acestei afectiuni spre deosebire de barbati, efectele oboselii cronice in cazul lor manifestandu-se mult mai agresiv. Medicii specialisti au stabilit trei praguri in dezvoltarea acestei afectiuni, incepand cu oboseala fizica, cinismul mental si apoi ineficienta, aceasta afectiune fiind extrem de periculoasa pentru organism si pentru calitatea generala a vietii.

Documenteaza-te de fiecare data pentru a fi cat mai constienta de unele pericole ale unui stil de viata neglijent, pentru ca o sanatate precara iti va afecta radical toate aspectele vietii, fie ca vorbim despre planul personal, profesional sau social. Responsabilitatea vizitelor regulate la medic iti apartine in totalitate.

Sursa foto: Shutterstock / Copyright: antoniodiaz

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: