Controlul ginecologic, testul Papanicolau, ecografiile sunt recomandate a fi făcute regulat tocmai pentru a depista din timp eventualele afecțiuni din sfera ginecologică.

Ecografia transvaginală este una dintre procedurile medicale ce contribuie la examinarea atentă a organelor reproductive feminine precum uterul, ovarele, colul uterin și vaginul. Pentru a afla mai multe despre indicațiile acestui tip de ecografie, despre contraindicații sale, dar și pregătirile necesare efectuării ei am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

De la bun început, aș vrea să precizez că acest tip de investigație imagistică nu doare, nu este invazivă și nu este iradiantă, a punctat dr. Vythoulkas. Se realizează cu ajutorul unei sonde ecografice speciale, acoperită de un prezervativ bine lubrefiat, iar singura recomandare înainte de examinare este ca vezica urinară să fie goală. Alte pregătiri speciale nu sunt necesare, ecografia transvaginală putând fi efectuată în orice perioadă a ciclului menstrual. Sunt cazuri însă când, în funcție de ce anume își dorește medicul să investigheze, să existe câteva recomandări. Astfel, pentru investigarea grosimii endometrului, ecografia se va efectua în ziua a 22-a a ciclului. Pentru monitorizarea unor polipi endometriali, se va face imediat după încheierea menstruației, iar pentru evaluarea chisturilor ovariene, ecografia va fi făcută în a doua săptămână a ciclului menstrual.

Efectuarea unei ecografii transvaginale facilitează diagnosticarea mai multor afecțiuni, printre cele mai importante fiind formațiuni tumorale specifice cancerelor endometriale și ovariene, existența chisturilor ovariene și a fibroamelor uterine, starea trompelor uterine atunci când sarcina întârzie să apară, aflarea cauzelor durerilor pelviene, a sângerărilor vaginale anormale, dar și a menstruațiilor neregulate, starea embrionului, atunci când este confirmată sarcina, ori existența sarcinii extrauterine.

În funcție de ce anume investighează medicul, ecografia transvaginală durează între 15 și 30 de minute. Nu există factori de risc nici în condiții normale, nici în cea în care femeia este însărcinată, fiind considerată o procedură sigură atât pentru mamă, cât și pentru făt.

Foto interior si prima pagina: Artemenko Daria, Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: