Cum se transformă corpul unei femei în sarcină. Ce e normal și ce nu 

Cum se transformă corpul unei femei în sarcină. Ce e normal și ce nu 

Orice femeie se așteaptă ca în sarcină să îi crească burtica, aceasta fiind principala modificare a corpului. Normală, de altfel. Însă nu este și singura. Mai sunt și altele, doar că nu toate sunt normale.

Material realizat de Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Grețurile matinale

Specifice primului trimestru, grețurile matinale (care de altfel pot să apară în orice moment al zilei) sunt provocate de modificările hormonale și, de obicei, se diminuează sau dispar din al doilea trimestru.

Ce nu este normal: greață severă, constantă și/sau vărsături de mai multe ori pe zi, în fiecare zi.

Creșterea în volum a sânilor

Sânii unei femei însărcinate se măresc în volum, iar pe măsură ce se apropie de naștere modificările hormonale îi fac să devină și mai mari, pregătindu-se pentru alăptare. În al treilea trimestru, aceștia pot să secrete colostru (primul lapte pe care îl produc), un lichid gros, gălbui, care conține anticorpii ce îl vor proteja pe nou născut de infectii.

Ce nu este normal: orice descărcare a mamelonului care nu e colostru, modificări ale aspectului pielii.

Probleme nazale

Sângerările nazale și înfundarea nasului sunt frecvente în timpul sarcinii. Sunt cauzate de cantitatea crescută de sânge din corp și de hormonii care acționează asupra țesuturilor nasului.

Ce nu este normal: sângerări frecvente, care nu se opresc după câteva minute de aplicare a presiunii, cu degetele.

Ameţeli

Creșterea volumului de sânge, presiunea uterului mărit asupra vaselor și nevoia crescută de hrană a organismului femeii însărcinate pot determina senzația de amețeală.

Ce nu este normal: stare de leșin însoțită de dureri abdominale și sângerări vaginale.

Dureri de corp

Pe măsură ce uterul crește, este posibil să simți dureri în spate, abdomen, zona inghinală și coapse. Multe femei au și dureri în apropierea osului pelvian, din cauza presiunii capului bebelușului, creșterii în greutate și relaxarii articulațiilor. Uneori durerile coboară din partea inferioară a spatelui, prin picior, până la genunchi. Acest lucru se întâmplă atunci când uterul pune presiune pe nervul sciatic.

Ce nu este normal: durerea nu cedează la odihnă și aplicații de comprese calde.

Arsuri la stomac și indigestie

Hormonii și presiunea uterului în creștere provoacă indigestie și arsuri la stomac. Tot ei relaxează valva care separă esofagul de stomac, permițând alimentelor și sucului gastric să revină din stomac în esofag.

Ce nu este normal: persistența acestor simptome după eliminarea din dietă a alimentelor grase, prăjelilor, condimentelor și citricelor.

Mâncărimi

Circa 20% dintre femeile însărcinate simt mâncărime în timpul sarcinii, în zona abdomenului, palmelor și tălpilor. Vina o poartă cel mai probabil hormonii și întinderea pielii.

Ce nu este normal: persistența mâncărimilor după o săptămână în care au fost evitate dușurile și băile fierbinți, țesăturile care dau senzația de mâncărime și au fost folosite săpunuri delicate și creme hidratante.

Umflături

Multe femei dezvoltă la un moment dat în sarcină umflături ușoare la nivelul feței, mâinilor sau gleznelor. Pe măsură ce se apropie termenul, umflaturile devin tot mai vizibile.

Ce nu este normal: umflarea bruscă a mâinilor și picioarelor sau o îngrășare bruscă (simptomele preeclampsiei).

Pierderi urinare

Problemele de control a vezicii urinare sunt frecvente - dar temporare - la gravide. Bebelușul este cel care împinge în vezica urinară, uretră și mușchii pelvieni, efectul fiind urinări dese și pierderi de urină atunci când gravida râde, strănută sau tușește.

Ce nu este normal: urinări frecvente însoțite de senzația de arsură (simptom de infecție).

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Vizionare placuta


Kudika
2 Februarie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri