Extracția dentară este o procedură chirurgicală care necesită o îngrijire post-operatorie atentă.
Extracția dentară este o procedură stomatologică foarte comună, ce poate fi necesară din diverse motive, precum cariile severe, infecțiile sau înghesuirea dentară.[1] Deși intervenția este, de obicei, rapidă și sigură, perioada de recuperare este esențială pentru a preveni complicațiile și a asigura vindecarea completă. Mai jos vei descoperi câteva sfaturi post-operatorii esențiale pentru o recuperare fără probleme!
Acordă o atenție sporită igienei orale
Igiena orală adecvată după o extracție dentară este esențială pentru a preveni infecțiile și a facilita vindecarea țesuturilor. Poți să te speli pe dinți, dar este important să te asiguri, cel puțin în primele zile, că periuța de dinți nu atinge și locul extracției. După extracția dentară, în alveolă se formează un cheag de sânge care este esențial pentru vindecare. Este important să eviți orice acțiune care l-ar putea disloca, iar periajul dentar la locul extracției este una dintre ele. Din același motiv, nu se recomandă clătirea gurii în primele 24 de ore. După această perioadă, îți poți clăti ușor gura cu o soluție de apă călduță cu sare (o linguriță de sare într-un pahar cu apă) ori cu apa de gură recomandată de medicul stomatolog.[1][2][3]
Odihnește-te
Este indicat să eviți activitățile fizice intense în primele 48 de ore după o extracție dentară. Efortul fizic poate duce la creșterea frecvenței cardiace, ceea poate provoca sângerări postoperatorii crescute și disconfort. Când stai întins/ă în pat, folosește două perne, pentru a sta cu capul ușor ridicat. Întreabă-ți medicul stomatolog când poți să-ți reiei activitățile obișnuite.[1][2][3]
Aplică comprese reci pe zona afectată
Pentru a reduce umflarea și durerea, aplică comprese cu gheață înfășurate într-un prosop pe obraz, în zona afectată. Repetă acest procedeu la fiecare 15-20 de minute, timp de 10-20 de minute, în primele 24-48 de ore.[1][2][3]
Evită alimentele dure sau fierbinți
După extracție, este indicat să nu mănânci nimic până nu dispare efectul anesteziei (cât timp gura este amorțită, există riscul să te rănești accidental în timp ce mesteci sau bei ceva). În primele zile, este recomandat să consumi alimente moi, precum supe călduțe, piureuri și iaurt, și să încerci să mesteci în partea opusă locului extracției. Evită alimentele fierbinți, crocante sau picante, care pot irita locul extracției. Bea apă din abundență, dar evită băuturile carbogazoase și pe cele alcoolice. Mai evită și băutul cu paiul, cel puțin în primele 24 de ore - poate disloca cheagul de sânge.[1][2][3]
Nu fuma
Fumatul poate afecta procesul de vindecare și crește riscul apariției unor complicații. De aceea, este indicat să eviți să fumezi 2-3 zile după o extracție. Dacă nu poți face asta, încearcă măcar să nu fumezi în primele 24 de ore.[1][2][3]
Ia medicamentele prescrise de medic
Stomatologul îți poate prescrie antibiotice și analgezice. Este important să iei toate aceste medicamente exact conform instrucțiunilor medicului. Dacă analgezicele primite nu ajută la ameliorarea durerii, adresează-te dentistului tău pentru a primi alte recomandări. Nu lua medicamente fără a consulta în prealabil un medic![1][2][3]
Contactează-ți dentistul dacă apar simptome îngrijorătoare
Dacă edemul, durerea și sângerarea nu se ameliorează după câteva zile ori se agravează sau dacă apar simptome precum febra ridicată, greața, vărsăturile, durerea severă care iradiază către ureche, un gust sau un miros neplăcut în gură, mergi la stomatolog. Este posibil să se fi dezvoltat o infecție sau o altă complicație![2]
Extracția dentară este o procedură chirurgicală care necesită o îngrijire post-operatorie atentă. Prin respectarea sfaturilor prezentate în acest articol, poți accelera procesul de vindecare și poți evita complicațiile. Dacă ai întrebări sau nelămuriri, nu ezita să discuți cu medicul tău stomatolog!
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat, adresează-te întotdeauna unui medic specialist!
Bibliografie:
-
Adcox, Mariah. „Tips for Recovering from a Tooth Extraction”, Healthline Media, 19 Apr. 2018, www.healthline.com/health/tooth-extraction-aftercare. Accesat la 18 Nov. 2024.
-
Johnson, Jon. „Tooth Extraction Aftercare: A How-to Guide”, Medical News Today, 23 Aug. 2019, www.medicalnewstoday.com/articles/326147. Accesat la 18 Nov. 2024.
-
„What to Do Following an Extraction”, Oral Health Foundation, 4 Jan. 2017, www.dentalhealth.org/what-to-do-following-an-extraction. Accesat la 18 Nov. 2024.