Setari Cookie-uri

Weekendul acesta începe Sport Arena Streetball 2026

IN ACEST ARTICOL:

Ediția din acest an reunește competiții și activităţi dintr-o gamă largă de discipline, de la baschet 3x3, tenis de masă, volei, mini-fotbal, fotbal-tenis, badminton, handbal și pickleball, până la zone dedicate dansului, săriturilor cu coarda și eSports.

Rețeaua de Sănătate Regina Maria anunță parteneriatul cu Sport Arena Streetball, una dintre cele mai cunoscute și longevive inițiative de sport urban din România, dedicată activităților şi sporturilor în aer liber pentru toate vârstele. Ediția din acest an reunește competiții și activităţi dintr-o gamă largă de discipline, de la baschet 3x3, tenis de masă, volei, mini-fotbal, fotbal-tenis, badminton, handbal și pickleball, până la zone dedicate dansului, săriturilor cu coarda și eSports.

Provocări cu premii pentru publicul larg

Prin această colaborare, Regina Maria promovează un stil de viață activ și aduce în mijlocul comunității specialiștii Kinetic, experți în recuperare medicală, fizioterapie și optimizarea mișcării. Parteneriatul debutează cu ediția programată în perioada 8–10 mai, în Parcul Drumul Taberei din București, și va continua cu evenimente similare, atât în capitală, cât și în alte orașe din țară.

Citește și:

„Pentru noi, acest parteneriat este o extensie firească a modului în care înțelegem sănătatea: o investiție constantă în prevenție, echilibru, mobilitate fizică și calitatea vieții. Ne bucurăm să fim alături de un proiect care a reușit să transforme sportul urban într-o experiență accesibilă, atractivă și relevantă pentru publicul de toate vârstele.”, a declarat Dragoș Rusu, Manager Medical Kinetic.

Pe parcursul celor trei zile de festival, Kinetic și Rețeaua Regina Maria construiesc împreună o experiență completă pentru participanți și public. Terenul principal de baschet devine spațiul dedicat pregătirii sportivilor, cu sesiuni de încălzire susținute de specialiștii Kinetic înaintea fiecărei competiții, iar zona de activare Regina Maria va găzdui o serie de concursuri cu premii și momente surpriză pentru public. În cadrul cornerului dedicat, participanții vor putea lua parte și la o tombolă cu premii constând în servicii Regina Maria și Kinetic, printre care un test de nutrigenetică și trei pachete de evaluare și hidroterapie pentru prevenție.

Citește și:

„Ne bucurăm că, alături de Regina Maria, putem duce această experiență mai departe, adăugând o dimensiune importantă: grija pentru mișcare făcută corect, pentru prevenție și pentru recuperare. Credem că sportul urban nu înseamnă doar competiție și energie, ci și educație pentru un stil de viață sănătos, iar acest parteneriat răspunde foarte bine acestei viziuni.”, a declarat Vlad Constantinescu, Managing Partner Sport Arena Streetball.

În plus, în zona dedicată sportivilor, Regina Maria va asigura, prin echipa Kinetic, servicii de fizioterapie și asistență, pentru ca toți participanții să rămână în formă, să evite accidentările și să se recupereze rapid.


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.