noi in relatie cu noi insine si cu ceilalti

Comuniunea

Rel cu un bun amic!

Postat pe 28 Mai 2008 07:08
Cred ca mai intai se impune sa vorbim despre acceptiunea noastra despre critica, despre maniera cum ne raportam la critici. Critica poate fi una venita din exterior: prieteni, colegi, parinti, persoana iubita, persoane fara relevanta semnificativa etc., sau din interior, si anume: autocritica. Aceasta receptivitate a noastra la critica are legatura stransa cu stima de sine, cu felul in care noi ne percepem si evaluam imaginea de sine, cu imaginea pe care noi dorim la un moment dat sau mai mereu in viata noastra de zi cu zi, sa o aratam celorlalti. Imaginati-va cum ar fi sa primiti feedback-uri aflate intr-o mai mare sau mai mica contradictie cu ceea ce voi vreti sau considerati ca ati reusit sa transmiteti celor din jurul vostru? Critica este departe de a fi una cu valente exclusiv negative. Ea isi propune sa ne semnalizeze ca lucrurile par a nu sta asa cum credem, vrem sau ne dorim noi la un moment dat, sau intr-un context sau altul. Ea se doreste a avea valente pozitive, insa perceptia noastra asupra ei poate fi adesea perturbata de propriile noastre temeri sau nevoi. Ideal ar fi ca in viata de zi cu zi sa stim cum sa sortam aceasta informatie venita din jur, sa reusim sa ajustam acele "oglinzi" din exterior intr-o maniera care sa ne permita sa accedem la esenta acelei reflexii: partea "obiectiva" a acelei observatii sau a acelui punct de vedere. Menirea lor sau scopul criticilor poate fi variat. Spunand asta ma refer la intentia din spatele acelei critici. Intentia este data de cel care o aduce. Impactul ei, cat si raportarea sau conformarea la acea critica depinde de cele mai multe ori de noi. Se intampla adesea sa investim oamenii din jurul nostru (parinti, iubit, sot, sef, prieteni, etc) cu incredere, cu puterea de ne "dicta" ce este sau nu permis, ce este sau nu corect, ce este sau nu "bun" in viata nostra sau la noi. In functie de aceasta sortare, selectie de persoane "imputernicite", aceste critici pot avea o mai mare sau mai mica importanta sau impact asupra noastra. Totul este ok daca acest impact aduce dupa el modificari pozitive in viata noastra. Insa in momentul in care aceste critici "actioneaza" asupra noastra ca niste piedici, ne limiteaza sau interfereaza intr-o maniera negativa, restrictiva (de ex de tip non-actiune), este de preferat sa ne gasim si alte oglinzi (in cazul in care acordam mai multa incredere sau valoare oglinzilor externe). Sau este de preferat sa intuim, in relatie cu propria noastra parere, repere care sa ajusteze si sa regaseasca o "realitate" cat mai in concordanta cu subiectivul si obiectivul de moment. Lucru realizabil insa nu dupa un numar de incercari in care rezultatele, atingerea obiectivelor sau starea noastra de bine sunt printre singurele noastre feedback-uri resimtite din plin.
ce inseamna critica pentru noi? cine este cel mai aprig critic? care sunt vocile de care vrem sa scapam?
Postat pe 28 Mai 2008 07:09
vocea mea zice ca nu sunt suficient de capabila, ca nu stiu cam nimic, ca ii insel pe toti ceilalti care au o parere buna despre mine. Dar pe de alta parte fac exercitii de "echilibristica" si imi spun ca totusi am rezultate mai bune decat a altora, acolo nu am inselat pe nimeni. Am luat permisul de conducere fara interventii, mi-am luat licenta la facultate, totusi am momente in care spun ca nu am niciun merit. Si mananc multa inghetata ca acea voce sa raguseasca si sa nu mai poata sa-mi strice ziua. :)

Postat pe 28 Mai 2008 09:07
ce-ai vraut sa zici cu inghetata Hania? (!)
Postat pe 28 Mai 2008 09:54
Dragut HANIA......mi-ai facut ziua mai buna,afland ca nu sunt singura....:)
alone Postat pe 28 Mai 2008 12:11
pt HANIA, as incepe prin a intreba de cine iti aminteste aceasta voce? cand s-a facut ea "auzita" pt prima data? iti apreciez simtul umorului, este unul din darurile tale care te ajuta sa mergi mai departe
Postat pe 28 Mai 2008 23:30
Chiar aseara discutam cu sotul meu despre increderea de sine si am ajuns la concluzia ca din dorinta de a ne proteja proiectam o imagine stilizata a ceea ce ne dorim sa fim. Intotdeauna m-am gandit ca altii ar putea face mai mult decat mine dar asta m-a ambitionat sa ma autodepasesc. Si la liceu, la facultate si acum la locul de munca am fost si sunt un lider pentru cei din jurul meu insa nici unul n-a banuit vreodata ca redandu-le increderea in resursele proprii ma ajuta pe mine sa merg mai departe, sa merg si iar sa merg ca sa nu-i dezamagesc pe cei ce ma au drept model.
Postat pe 29 Mai 2008 07:24
Buna Moira, din cele impartasite de tine, tu pari a fi un sistem functional cu constiinta ce foloseste autocritica intr-o maniera constructiva, daca pot sa ma exprim asa.Este ca si cum ai luat mereu ceva din exterior si aproximativ de fiecare data, ai redat exteriorului acel ceva : competitia+autodepasire!Punctul tau de referinta in autoevaluare sunt cei din jurul tau. Adesea cei pe care tu ii identifici ca fiind cei mai buni. Ei te ajuta pe tine, tu ii ajuti pe ei, gratificandu-ti nevoia de lider. "ma ajuta pe mine sa merg mai departe, sa merg si iar sa merg ca sa nu-i dezamagesc pe cei ce ma au drept model" - ramane sa investighezi daca in acest sistem functional exista ceva ce te suprasolicita.
Postat pe 29 Mai 2008 08:21
Multumesc de raspuns. Nu stiu ce sa-ti spun, nu stiu cand am inceput sa imi pierd increderea in mine. Caut un moment al vietii mele in care sa se fi declansat bulgarele de zapada. Sunt constienta ca am avut o copilarie mai buna decat a altora si sincer nu stiu sa-ti raspund o intrebare. Dar m-ai pus pe ganduri si o sa caut.
Postat pe 29 Mai 2008 12:01
Am avut un moment in care obosisem, imi asumasem prea multe responsabilitati carora cu greu le mai faceam fata dar am avut o perioada de repaos dupa ce am nascut si atunci am inteles ca trebuie sa ma degrevez de anumite sarcini. Acum totul e relativ bine. Spun relativ pentru ca am decis sa ma opresc aici cu ascensiunea profesionala ca sa am mai mult timp pentru copil insa sotul meu isi doreste mai mult pentru mine si nu e de acord sa raman in stadiul acesta. Incercand sa ma stimuleze si-a dat examenul de promovare pe care-l amanase si acum a urcat pe scara ierarhica. I-am vorbit despre prioritatile mele si am incercat sa-l determin sa inteleaga ca ceea ce-si doreste el pentru mine nu ma implineste dar discutia s-a "solutionat" printr-o amanare.
Postat pe 30 Mai 2008 06:30
e greu cand sotul nu te intelege...ar trebui sa-i explici ca daca vrea sa te vada fericita sa te lase sa decizi tu pentru tine, el aplica un control excesiv asupra ta ,miros un iz de superioritate din partea lui
lief Postat pe 30 Mai 2008 09:59
Nu cred ca se simte superior ci doar considera ca trebuie sa-mi valorific posibilitatile. Mi s-a oferit promovarea de doua ori in trei luni iar eu am refuzat (ma temeam ca nu voi mai avea timp pt copil), parerea lui este ca oportunitatile nu trebuie ratate.
Postat pe 31 Mai 2008 06:18
Da, ar fi pacat cand esti capabila sa nu avansezi. Dar ai si un copilas si asta reprezinta o alta prioritate. Timpul petrecut cu el nu ai cum sa-l cumperi. Prietenul meu a renuntal la un job care nu ne permitea sa vedem, acum si-a gasit altul, deocamdata mai slabut platit, dar in timp.. Adica trebuie sa ne uitam si la familie si chiar la timpul petrecut pt noi insine. Iti doresc multa bafta sa-l ajuti sa se convinga ca timpul petrecut alaturi de familie este esential.
Postat pe 1 Iunie 2008 09:44
Iti multumesc! Stabilindu-ne prioritati corecte vom fi intotdeauna cu un pas mai aproape de fericire.
Postat pe 2 Iunie 2008 07:49
Tine-ne la curent, Moira.
Postat pe 10 Iunie 2008 13:51
sunt critica cu toata lumea asta neinsemnand ca pe mine ma menajez, din contra! criticile celor din jur: tin cont doar de cele care vin de la persoane care consider ca conteaza, restul nu prea ma intereseaza!ma afecteaza si ma motiveaza cele care vin din partea sefilor, ale colegilor ma cam lasa rece!pritenii sunt de luat in seama( atunci cand ma critica).sunt destul de exigenta atat cu mine cat si cu ceilalti.incerc permanent sa ma autodepasesc, nu neaparat ca as avea ceva de demonstrat celorlalti ci mai ales mie!adica marea lupta o dau cu mine, nu cu ceilalti sau opiniile lor." sistemul" asta l-am mostenit se pare de la bunica care era de o ambitie iesita din comun. traind pe langa ea se pare cam-am molopsit. da nu-mi prinde rau!iubitul i-mi spune uneori ca sunt mult prea indaratnica cand vreau sa fac ceva. da de cele mai multe ori i-mi si iese!!!!ca orice om am si eu momente in care sunt afectata de pareri, critici, da nu ma tine mult bocetul ca nu-mi sta in fire sa-mi plang de mila.si reusesc relativ repede sa trec peste aceste lucruri.cei din jur spun ca sunt o fire" tare " , ce o fi vrand sa insemne asta!eu stiu ca sunt un caracter destul de puternic si totdeauna gasesc taria de a depasi momentele delicate.
Postat pe 10 Iunie 2008 16:50
Ma bucur, vivi_annna ca esti asa. Dar ce ne facem noi, ceilalti.. cu pitici pe creier. Cred ca doar timpul si maturizarea ne pot infirma indoilelile cu privire la noi insine. Vad de multe ori in cerintele pt anumite locuri de munca: sa fie o persoana incisiva, o fire "tare", au dreptate sa ceara asa ceva, dar toti trebuie sa muncim. Am observat cum au urcat in ierarhie unii mai nepriceputi in domeniu, dar care stiau sa lupte si sa isi "vanda " produsul. Si iar ajungem la inteligenata emotionala.. Degeaba avem un IQ ridicat, daca emotional suntem .. varza, ca sa folosesc o expresie la moda. Dar intru in alt subiect, asa ca.. o zi buna!
Postat pe 10 Iunie 2008 17:16
inteligenta emotionala se poate acumula si in cursul vietii, eu de exemplu, eram pe la 18 ani o persoana timida. Prima schimbare a avut loc cand am mers la facultate printr-o multime de straini, a fost un soc pentru mine, imi venea sa ma ascund intr-un colt sa nu ma vada nimeni. Cu timpul m-am integrat si mi-am facut prieteni si mai ales nu am mai fost atat de timida. Al doilea soc a fost cand prietenul meu, de atunci, actualul sot si-a facut anumiti prieteni de proasta calitate si dupa multe certuri, am decis sa renunt la el. A fost al doilea soc, eram cu el de la 15 ani. In fine, ne-am impacat, ne-am casatorit si am facut un copil, al treilea soc, asumarea de responsabilitati. Al patrulea soc cand am aflat ca sotul meu ma inseala dupa 6 ani de casatorie fericita. Acestea au fost procesele maturizarii pentru mine. M-au invatat ca in viata primesti si lovituri si trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe. Ce nu te omoara te intareste si te invata sa lupti, sa mergi contra curentului.
monica_moni Postat pe 14 Iunie 2008 13:32
ce vroiam sa spun, de fapt, pe mine aceste incercari ale vietii m-au maturizat si m-au facut sa fiu tare ca o stanca, m-au ambitionat mai mult sa am o cariera, sa fiu independenta si sa nu mai las pe nimeni sa-mi faca rau, sa ma lupt cu oricine pentru binele meu si al copilului meu. Asta din fetita timida si naiva care eram.
monica_moni Postat pe 14 Iunie 2008 13:39
mare adevar a spus monica , numai greutatile vietii te intaresc si te determina sa devii o persoana puternica.eu am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa iti pese decat de criticile constructive , cele venite de la oamenii care te iubesc , restul nu conteaza si nu trebuie sa te afecteze.
Kittynelle Postat pe 14 Iunie 2008 18:14
Criticam ... toti o facem . Criticam persoanele din jurul nostru , criticam societatea in care traim , criticam tot si toate . Uneori reusim sa dam deoparte valul ce ne acopera ochii si sa - privim in noi . Putini din cei din jurul nostru reusesc sa fie autocritici cu adevarat . E natura noastra poate ... un instinct de conservare impins dincolo de legile nescrise ale bunului simt , sau poate suntem doar Noi cu toate slabiciunile noastre . Personal sunt o persoana care reuseste - nu mereu- sa -asculte- o critica . Viata m-a invatat sa analizez criticile primite , sa le adaptez si sa le modelez astfel incat sa aiba un efect pozitiv . Insa nu o fac mereu - impinsa poate de un orgoliu exagerat sau poate de un subconstient mai caonstient decat sunt pregatit sa inteleg :) undeva in mine poate ca se lucreaza cu viteza luminii la o solutie si aleg solutia opusa criticii primite , pentru ca ea este cea buna :) instinctul nu te inseala - de cele mai multe ori ... Lasand mica vena de umor care m-a luat pe val cu ea , stiu ca putem fi mai buni daca suntem destul de maturi sa intelegem , sa interpretam si sa actionam in consecinta , in urma unei critici .
MIRaj3 Postat pe 24 August 2008 13:16
Greseala in mesajul precedent : impinsa E : impins :)) sorry
MIRaj3 Postat pe 24 August 2008 13:19
ai dreptate miraj, e mult prea dificil sa vedem greselile noastre. Critica, intemeiata ori nu, supara. Unii prefera sa o stearga imediat din memorie, altii aleg sa reflecte asupra ei si, daca pot, sa lucreze asupra lor insisi indreptandu-si defectele.
amme22 Postat pe 24 August 2008 13:41
Intradevar,greutatile te intararesc,iar greselile te fac sa nu le mai repeti.Eu cred totusi,ca te multe ori ne dorim intelegere si apreciri din partea altora,apropiati,pt ca nu suntem sigure pe noi.Noi ar trebuie sa ne iubim pe noi insine inainte sa o faca altii,noi ar trebui sa ne apreciem valoarea,reusitele,pt ca sunt mai multi "prieteni"care din invidie nu o vor face..Si tot noi ar trebui sa ne criticam,sa fim realiste,pentru ca daca ii intrebi pe cei din jur "Cum arat azi"?o sa zica mereu "Bine!"Defectele pe care le avem,si care pot fi indreptate,normal,tre sa le constientizam mai inatai noi,ca sa ne suparam sau sa suferim daca sotu/prietenu ni le relateaza.Nush da ati observat ca atunci cand iesiti multumite de voi din casa,ca machiajul a iesit bine,ca te`ai trezit odihnita,ca parul sta ok,si privirile oamenilor sunt altfel,chiar si ale celor de pe strada?Stiu ca asta ne incanta pe moment,dar iti intareste zambetul pe buze,poate dupa o saptamana cumplita,cu stres,conflicte de orice gen.Ne`am uitat pe noi insine,si ca sa ne aducem aminte tre sa trecem prin incercari grele.Dar,avand atatea cazuri,eu una stiu multe numai de pe forumu asta,cred ca putem sa ne simtim bine in pielea noastra si sa fim sincere cu noi cand e cazu chiar daca sunt o femeie despartita,sau in relatie.Tanjim dupa micile atentii ale barbatilor,dar cred ca ati observat ca femeile din ziua de azi isi fac singure cadouri,si asa si trebuie.Criticativa si iubitiva voi inainte sa o faca altii,cu alte intentii,bune rele nu conteaza.PUP
For_life Postat pe 27 August 2008 18:29
cred ca cel mai aprig critic e mama. dar ma deranjeaza la culme CUM ma critica. nu-si pastreaza deloc calmul si ma scoate din pepeni uneori. eu accept criticile, ma gandesc ...daca sunt sau nu adevarate. si daca sunt adv, incerc sa schimb ceva . totul este sa-mi fie spuse pe un ton calm si nu in bataie de joc sau pe un ton superior.
morticia_adams Postat pe 30 Decembrie 2008 19:55
In momentul in care vom reusi sa fim impacati cu noi insine,sa ne iubim pe noi insine si sa ne simtim in largul nostru ,vom vedea altfel lumea si viata....vom fii apti sa relationam cu cei din jur fara sa ne gandim ce sa spunem atunci cand purtam o conversatie,fara sa premeditam aceasta....vom fii noi insine ,si atat! Am ajuns la concluzia ca in viata trebuie sa fii tu insati/insuti,sa nu pretinzi cum ca ai fii ceea ce ai vrea sa fii,ci ceea ce esti tu de fapt ! Fii tu insati/uti si vezi lumea asa cum e ea...traieste viata asa cum e ea ....pana la sfarsit ...iubeste,sprijina,sfatuieste,bucura-te de fiecare minut al vietii....
liza24_84 Postat pe 17 Februarie 2009 17:01
De la: , la data 2008-05-28 09:07:57vocea mea zice ca nu sunt suficient de capabila, ca nu stiu cam nimic, ca ii insel pe toti ceilalti care au o parere buna despre mine. Dar pe de alta parte fac exercitii de "echilibristica" si imi spun ca totusi am rezultate mai bune decat a altora, acolo nu am inselat pe nimeni. Am luat permisul de conducere fara interventii, mi-am luat licenta la facultate, totusi am momente in care spun ca nu am niciun merit. Si mananc multa inghetata ca acea voce sa raguseasca si sa nu mai poata sa-mi strice ziua. :) "Vocea ta" nu e , de fapt, a ta ! Adu-ti aminte daca nu cumva, in copilarie, a existat cineva care ti-a "cantat" melodia " Nu esti in stare de nimic!" sau, si mai rau ; " Esti prost(proasta)"...Ei, daca a fost asa, atunci sa-ti intre bine in cap ca "Cine zice, ala e !", indiferent ca a fost vreun parinte, profesor sau altcineva care ti-a servit ca "model"...Nu te lua dupa ce zic altii ci dupa REALIZARILE tale ! Alea-s valabile si nu prostia din vorbele aruncate din inconstienta sau din rea-vointa, crede-ma. Lasa inghetata...
Nathaly_Albu Postat pe 11 August 2009 21:06
e cale destul de lunga in vremurile noastre pana la a fii impacat cu sine.mai intai ai de demolat modelele preluate de la parinti. apreciez critica pozitiva, m-am antgrenat in sesnul asta. aveti idee cum ii putem face si pe parintii nostrii sa vada,sa inteleaga asftel lucrurile?
mika_i Postat pe 13 August 2009 12:31

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
relatii de prietenie	6	De la: jeanpierre 26 Noiembrie 2009 16:44
Cum trec peste greutati?...	18	De la: roz5blue6lila7 24 Iunie 2010 19:26
Urasc ceea ce sunt...	41	De la: tavytb 26 Ianuarie 2012 15:17

merita de asteptat ceva???	14	De la: kudika_pudika 6 Aprilie 2011 22:10
Va cer ajutor	1	De la: pestisor22 19 Octombrie 2010 15:18