Copil fiind, ma temeam ingrozitor ca nu sunt cu nimic diferita de ceilalti: nu eram nici mai frumoasa, nici mai desteapta, nici mai iubita decat fetitele de varsta mea. Ba parca prietena mea cea mai buna de pe atunci era cu putin mai mult din toate acestea decat mine. Ma ascundeam din aceasta pricina in lumea imaginara pe care bunica mea o ticsise cu povesti despre printi, balauri si zane. Deveneam acolo ceea ce nu eram in viata de zi cu zi: perfecta. In vis stiam tot si puteam tot. Nu eram neindemanatica, nu eram prostuta si nici zaluda. Nu mi se intampla nicicand, in lumea de vis desigur, sa fiu luata prin surprindere, sa fiu prinsa nepregatita, sa mi se puna intrebari ale caror raspunsuri nu le-am gasit pana astazi.

Cu trecerea anilor m-am maturizat si am suferit toate consecintele acestui proces dureros. Am invatat ca nu poti sterge cu buretele evenimentele nefericite din viata ta numai pentru a le reface dupa bunul plac in lumea visurilor. Am invatat, cu greu, ca trebuie, insa n-am prins inca tehnica maiastra, sa iti recunosti greselile si sa le accepti. Mi-a fost clar inca din primele clipe ale adolescentei ca nu voi fi iubita de toti barbatii din Univers, ca nu vor cuceri regate si nu vor omori balauri doar de dragul meu. Dar inca mai sper ca va exista unul. Doar unul.

Am acceptat aproape toate dezavantajele maturitatii, m-am obisnuit sa le tolerez prezenta, insa nu pot si nu vreau sa cred ca intr-o zi nu voi fi, in ochii barbatului iubit, perfecta.

Inca in prima clipa in care un barbat, caruia eu ii oferisem prezumtia de perfectiune, mi-a spus ca mi-ar sta mai bine daca as slabi cateva kilograme, l-am alungat. Nu din orgoliu si nici ingamfare, ci pentru ca am stiut ca nu ma va iubi nicicand, cel putin nu asa cum mi-as fi dorit eu.

Atunci cand iubitul meu mi-a spus ca ma iubeste exact asa cum sunt, m-am intristat si am simtit pentru intaia oara amenintarea sfarsitului. Pentru ca printre aburii iubirii incepuse sa imi zareasca defectele.

Nu ma pretind a fi perfecta. Nu sunt nici macar cu o singura calitate aproape de perfectiune. Insa sunt sigura, pentru am vazut in ochii celor indragostiti si am dedus din propria experienta, ca atunci cand iubesti nu poti sa vezi defecte, ci numai calitati.

Este evident: chiar daca nimeni nu este perfect pentru toata lumea, fiecare este exact asa cum trebuie in ochii celui care il iubeste. Pentru ca tocmai imperfectiunea ne determina sa ne dorim iubirea, se spunem despre dragoste ar fi oarba. Eu sper din tot sufletul sa fie astfel. Pentru ca in acest mod, intr-un final, mi se va indeplini visul din copilarie: sa fiu diferita prin ceva de oricare alta. Iar iubirea te face cu siguranta sa te simti speciala.

Toate editorialele Kudika »