Nu de putine ori in viata m-am simit neputincioasa si nedreptatita. M-am straduit sa le explic celor din jur cat de mult gresesc in gandire sau in fapte, insa m-am simtit cu graiul amortit de convingerea cu care ei actionau. Si am facut singurul lucru la care ma pricep cu adevarat cel mai bine: m-am indoit de mine. Oare greseam eu? Oare aveau dreptate toti ceilalti in timp ce eu eram doar un alt nebun in multime? Vedeam uriasi acolo unde sedeau doar mori de vant? Posibil... probabil ca atunci cand vine vorba de viata mea, toti ceilalti stiu mai bine decat mine, din moment ce eu sunt subiectiva pentru ca… o traiesc, iar ei toti sunt obiectivi pentru ca… sunt simpli spectatori. Asadar, e perfect “logic” sa dau crezare unei persoane care nu ma cunoaste, dar imi spune ca acela care mi-a stat aproape, la bine si la greu, cea mai mare parte din viata, nu ma iubeste, decat sa imi ascult inima care imi sopteste timid contrariul.

Ma simt asadar neputincioasa si fara grai. Si incep sa ma intreb, facand un calcul simplu: daca m-ar iubi cu adevarat, as fi devenit pana in ziua de azi sotia sa. As fi fost mama. As fi povestit in fiecare saptamana in aceste cateva randuri despre casatorie si mancaruri de bebelusi si nu despre relatii imbinate si destramate; as fi ridicat in slavi familia si institutia matrimoniala, nu as fi indemnat pe oricine sa iubeasca fara limite de timp, spatiu ori lege...

Viata totusi mi-a dat ocazia sa vad si sa traiesc mai multe decat mi-as fi imaginat sau mi-as fi dorit. Daca a fost bine ori rau, e inutil de discutat. Stiu insa un fapt cert: ca nu exista in lume nimc doar negru si nimic doar alb, iar oamenii care privesc existenta in nonculori gresesc amarnic. Mai grav este ca uneori devin intr-atat de convinsi si de convingatori incat ridica celor din jur semne de indoiala. Fiecare este stapan pe viata sa si nimeni altcineva nu are dreptul sa ii spuna ce ar fi mai bun de facut. Gasesti insa pretutindeni atotcunoscatori. Sustin acestia, ca viata este foarte simpla: ca barbatii au nevoi primare care trebuie satisfacute si devin astfel banal de fericiti; ca femeile sunt fiinte mai complicate, insa numai printr-o naivitate sentimentala pe care o pot inlatura sub atent control cerebral; ca dragostea este chimie si iti afecteaza grav functiile cognitive superioare; ca in viata fericirea e un scop lesne de atins atunci cand esti ambitios.

Nu sunt impotriva sau de acord cu matematica din expunerea de mai sus. Vrei sa traiesti dupa axiome, ai toata libertatea! Insa atunci cand le impui in viata celorlati, cand generalizezi, cand interpretezi actiunile altora dupa propriile reguli, este inevitabil sa gresesti.

Nu sunt toti barbatii porci si nici toate femeile nu sunt cocote. Nu mintim toti. Nu adoram in unanimitate ciocolata. Nu au toate femeile ca principal scop in viata maritisul. Nu exista numai barbati care sa caute doar sex. Nu sunt toti batranii nefericiti. Nu este obligatoriu sa faci riduri la 40 de ani. Nu toti fumatorii mor de cancer pulmonar. Daca faci sex de la prima intalnire, nu esti obligatoriu pupaza... din ce moment al vietii noastre am dobandit dreptul de a generaliza?

Au existat momente in viata mea cand m-am simtit neputincioasa si nedreptatita... pentru ca mi-am dorit din tot sufletul, de fiecare data, sa individualizez si nu sa generalizez; sa cred ca fiecare om isi are legenda personala, dar ca isi alege singur destinul. Si ma lupt in fiecare zi sa cred ca suntem, fiecare dintre noi, unici... insa devine din ce in ce mai greu.
Toate editorialele Kudika »