De ce e mai bun sotul decat amantul? De ce isi iau in general oamenii amanti sau amante? Eu una n-as sti sa spun, decat din povestri si pseudo-experiente pentru simplul motiv ca inca nu m-a luat niciunul de soata. Dar sa va spun drept, nu scot din calcul ideea ca intr-o zi voi avea (sot si amant… in aceasta ordine).

Ca barbatul ideal nu exista, cred ca ne-am lamurit toate. Mai gasim din cand in cand, cel putin unele dintre noi, mai rasarite si/sau mai incapatanate in cautari, cate un barbat mai de Doamne ajuta care tinde spre ideal. Perfect insa nu-i. Ba ca sforaie prea tare, ba ca are un ciuf de chelie sau nitica burta de berica, ori e cam mitocan, parca si cam lenes ori un armasar in pat, dar ratat in orice alta privinta... orice barbat isi are defectul sau, ca doar deh, e om si el. Doar aburii alcolului sau serotonina amorului ne fac sa vedem perfectiunea in locul realitatii.

Ca un facut tocmai acel defect ne deranjeaza cel mai tare. Altfel spus: poate sa fie omul nostru si urat si prost, parca nu-i atat de rau cat sa fie zgarcit. Si uite bafta: am dat de-un Apollo chitros ca noaptea.

Asa ca vrem nu vrem, mai devreme sau mai tarziu, ia nastere in mintea femeii “ideea”. Femeia cerebrala stie ca daca se incumeta sa caute un altul mai bun poate sa renunte de la bun inceput. Asa ca nu porneste in urmarirea barbatului ideal, ci a acelui care are ceea ce lui Apollo al ei ii lipseste cu desavarsire. Nu pentru a-l inlocui, ci pentru a-l completa. Prin sumatie, faci rost de una bucata barbat perfect.

In cazul barbatilor lucrurile stau putin diferit: ei nu cauta o amanta pentru ca nu se simt impliniti cu tine (sau pentru ca ai fi tu prea “implinita” – cum presupunem noi de multe ori), ci pentru ca pot. Iar cand nu mai pot, o cauta oricum in speranta ca toti ceilalti vor crede ca mai pot. In plus, mai au un argument, pe langa cel al potentei desigur: desi o veche vorba din popor ne spune ca Dumnezeu n-ar baga si in traista, iata ca se gasesc pretutindeni femei care, independent de statutul civil al barbatului, se pravalesc precum perele in gura lui Natafleata.

Asa ca, mai devreme sau mai tarziu, un cuplu presupune vreo patru oameni: sot si amanta, sotie si ibovnic. Un circ, de-ar fi sa ma intrebi pe mine... nu pentru ca “se intampla”, ci pentru ca devine un stil de viata. O escapada amoroasa, un amant care sa iti trezeasca simturile, o amanta care sa te scoata din rutina… toate acestea sunt, de ce sa nu recunoastem, o realitate.

Oamenii se plictisesc unii de altii, trec prin crize existentiale pe la o anumita varsta, isi deregleaza ritmul hormonal comun. Uneori ai nevoie de o restartare a vietii. Insa dupa acest episod scurt, dai shift+delete si mergi mai departe. Te intorci la viata de zi cu zi si, de multe ori, inveti sa o apreciezi. Adrenalina e buna, dar in doze mici.

Cei care exagereaza, care transforma acest obicei in stil de viata devin dependenti. Nu de “senzatii tari”, nu de adrenalina, nici macar de dragoste. Ci de o alta viata pe care o traiesc printre picaturile celei reale. Si ma intreb atunci, fara urma de raspuns, de ce sa continui sa traiesti doua vieti deodata – niciuna satisfacatoare, cand ai putea sa iei o decizie, e drept, ceva mai grea, si sa traiesti o singura viata si buna.






Toate editorialele Kudika »