Dupa cateva saptamani in care i-am facut pe barbati oale si ulcele, ma intorc spasita la ideea initiala: rau cu rau, dar mai rau e fara ei. De ce ? Pentru ca ma simt "in afara sistemului", intr-o stare pe care mi-am dorit-o cu ardoare, dar care ma face grozav de nefericita. M-am visat independenta sentimental, mi-am impus "sa nu mai sufar pentru orice prost", sa nu mai pun la suflet orice esec amoros, sa nu iubesc deloc, cu pretul de a nu fi iubita la randu-mi. Si, ca atare, mor de plictiseala…

“Dau un regat pentru un cal”, zbiera disperat Richard III, pregatit sa ofere totul in schimbul sansei de a supravietui. Ah, sunt sigura ca daca ar fi realizat cat de banala este viata in exil, nu ar mai fi cerut calul…

Atunci cand suferi pentru ca nu esti iubita, sau esti, dar nu asa cum ti-ai dori tu, ai da totul sa fii indiferenta, sa nu iti pese, sa fii calma, sa nu mai simti golul din suflet. Dupa ceva timp, indiferent cat de mare a fost iubirea, iti trece. Ajungi sa fii linistita, sa iti traiesti viata in ritmul normal, fara sa adormi si sa te trezesti plangand din acelasi vesnic motiv. Si crezi ca esti bine. Ca independenta sentimentala iti ofera siguranta. Of, de-ar fi asa de simplu. Evident ca nu este, pentru ca sarea si piperul din viata noastra sunt tot picanteriile amoroase, lupta, fluturasii, indragostelile, inselatul, minciuna, momentul adevarului, primul sau ultimul sarut si asa mai departe…

Si atunci, la un moment dat, in starea ta de repaus sentimental, de liniste desavarsita, incepi sa te intrebi: ce-o fi mai rau? Sa suferi din dragoste sau sa suferi de plictiseala?

Nu ajungi la o concluzie reala, fiindca pana sa apuci sa cantaresti ce este mai bine sau mai rau, iti “construiesti” deja cateva indragosteli. False evident, fiindca sunt produs al plictiselii acute si nicidecum a vreunui fior de amor. Incepi sa privesti cu interes in directia vreunui prieten vechi, sau a colegului de alaturi sau cauti printre fostii iubiti. Orice, oricine, doar sa-ti animeze viata.

Dupa un timp relativ scurt realizezi ca umbli cu cioara vopsita si nu reusesti sa pacalesti pe absolut nimeni. Si nu-ti ramane decat sa astepti. Si sa duci dorul la ceea ce pana nu demult, credeai ca este cea mai rea perioada din viata ta.

Adevarul este ca viata nu are gust fara dragoste, teorie testata si ras-testata pe subsemnata (si nu numai). Marturisesc ca dupa ce mi-am construit un adevarat regat de indiferenta si independenta sentimentala, sunt pregatita, fericita chiar, sa-l dau pe tot, oricui l-o cere, numai sa-mi dea un bou la schimb. Unul jerpelit si neindemanatic, plin de el, bun la nimic… tocmai potrivit pentru gustul meu. Sa-mi umple viata de nervi si lacrimi, numai sa nu ma plictiseasca.






Toate editorialele Kudika »