In urma cu o saptamana m-am rasfatat cu “Brida” lui Coelho. Nu stiu cum se face, dar ori de cate ori citesc o carte semnata de acest autor raman cu un zambet delicios pe chip pentru ca primesc din randurile tiparite confirmarea ca am facut un pas corect, iar daca nu, macar incredintarea ca greseala e omeneasca si ca fiecare impiedicare nu e nimic altceva decat un hop trecut cu brio, o invatatura sau macar o mustrare urmata de iertare.

Am regasit, si in paginile acestei carti, legenda sufletelor pereche… insa intr-o formula mai blanda, lipsita de acea sabie ascutita deasupra capului care te ameninta ca nimic in viata nu-si mai are sensul daca ti-ai pierdut perechea. De aceasta data ni se permite sa visam la mai multi oameni cu care suntem compatibili. Da, cateva clipe de iubire justifica o intreaga existenta. Dar cum ramane cu viata de dupa iubire? Nu mai poti visa ca o poti lua de la capat? Ar fi nedrept sa nu poti… pentru ca sunt iubiri pe care trebuie sa le traiesti, dar langa care nu poti supravietui, care te macina si te distrug in fiecare clipa a existentiei tale. Desi stii ca ati fost meniti sa va incrucisati drumurile vietii, la fel de bine intelegi ca trebuie sa va luati ramas bun la prima rascruce.

Exista iubiri minunate, care dau nastere povestilor de dragoste ce intra in istorie, dar langa care nu poti respira. Si apoi exista acei oameni care te fac pur si simplu sa zambesti in fiecare clipa, sa te trezesti dimineata fara o apasare chinuitoare pe suflet, ci doar cu un motiv bun sa te ridici din pat. Nu traiesti povesti mistuitoare, nu simti ca-ti explodeaza sufletul din pricina unei combinatii necunoscute de durere si dragoste… te simti pur si simplu bine, zambesti pentru orice, te bucuri de nimicuri. Si intelegi ca acea iubire chinuitoare a fost numai un pas intermediar in viata ta, care te-a calit, care te-a pregatit si care te-a maturizat.

Am trait mult timp incredintata ca legendele, cartile si basmele trebuie luate ca atare. Ca sufletele pereche sunt compatibile din oficiu, ca daca ai intalnit marea iubire nu trebuie sa mai depui niciun efort pentru a o pastra, ca greul a trecut. Cele povestite mai sus mi-au dovedit, poate in cel mai greu mod posibil, ca legenda fiecaruia este diferita, ca nu poti generaliza, ca nu te poti compara cu povestile nemuritoare si cu siguranta ca nu poti astepta totul de la Univers: iubirea se cauta timp indelungat, se construieste, se maturizeaza, se intareste, cere sacrificii si multa truda. E drept, e mult de munca… dar daca nici dragostea nu merita tot efortul, atunci ce altceva il merita?

La inceput, te crezi cu sacii in caruta: va potriviti precum cheia si a sa broasca. L-ai nimerit si totul va fi bine. Iar daca ai noroc nevazator, il poti chiar intalni din prima incercare. Habar nu ai ce inseamna sa cauti si sa dai gres, ti se pare natural sa fie atat de simplu. Dupa ceva timp insa balamalele aparent solide ale relatiei voastre incep sa scartaie. Ignori si speri ca ti se pare. Va ciondaniti din lucruri mici, dar treceti repede peste neintelegeri fiindca vi se pare ca toata lumea e a voastra. Incet, dar sigur, supararile se strang, in timp ce pasiunea (care la inceput va ajuta sa le uitati) se stinge fiindca asa sta dat. Si astfel, povesti ce pot sfarsi frumos isi dau suflarea timpuriu.

In aceasta saptamana va provoc la munca: sa ungeti balamalele scartaitoare ale relatiei, sa smirgheluiti cheia pentru a o potrivi pe broasca alaturi de care sunteti fericita, sa invatati sa iertati greselile si sa va oferiti timp. Va oferiti astfel sansa sa zambiti in fiecare zi… aparent fara motiv.


Toate editorialele Kudika »