In urma cu cateva saptamani o prietena a fost la un soi de vrajitoare. “Mama Omida” respectiva sustinea ca citeste aura si campuri magnetice, nu prezice, doar observa. Asa o fi… Cert este ca de cateva saptamani incoace prietenei mele i se tot intampla ce a spus ghicitoarea ca se va intampla. In spatele peisajului descris, eu ma inchin cu limba-n cerul gurii si ma tot intreb… ce-ar fi daca?

Ce-ar fi daca as sti ce mi se va intampla? Daca mi-as calca peste frica, daca mi-as asuma un potential pacat si as afla de la un soi de oracol ce mi se va intampla (sa spunem) in urmatorii cativa ani. As actiona diferit? As fi mai fericita?

Daca (sa spunem) Mama Omida mi-ar spune ca sunt alaturi de un barbat care nu mi-e sortit? L-as parasi in clipa urmatoare? Probabil ca nu. Sau daca, dimpotriva, mi-ar spune ca este “alesul”. L-as iubi mai mult? Sau altfel? Probabil ca nu… Chiar daca am cautat vesnic confirmari divine in dragoste si am sperat ca eu, macar eu, voi primi la un moment dat confirmarea ca am ales bine. Imi doream, precum in Frida lui Coelho, sa pot zari o raza de lumina peste umarul alesului si sa stiu, sa fiu absolut sigura, ca am alaturi jumatatea mea. Mi-am pus din copilarie busuioc sub perna in fiecare noapte de Sanziene sperand ca voi visa o imagine clara a sortitului meu… si in fiecare an visam altceva, pe altcineva, cel mai probabil barbatul pe care il iubeam in acel moment si pe care mintea si sufletul meu il doreau intr-atat de mult “alesul” incat isi impuneau sa-l viseze in noaptea respectiva.

Ce-as face daca oracolul meu mi-ar spune ca mi-am ales gresit meseria? Ca in viitor ma vede lucrand altceva? Ca ar trebui sa vindec trupuri si nu sa imi astern sufletul si gandurile in fiecare zi pe hartie. As schimba macazul, as incepe sa ingrijesc bolnavii? In mod cert nu. Ba chiar m-as bucura cat se mai poate de meseria actuala fiindca stiu cu siguranta ca nicio alta nu m-ar face fericita…

Ce-as face daca Mama Omida mi-ar spune ca voi muri in curand? Ei bine da… as trai cu siguranta altfel. Fiindca, desi nu imi doresc sa aflu vreodata cand imi va veni sfarsitul, visez sa imi traiesc fiecare zi a vietii ca si cand ar fi ultima. As fi mai putin calculata, as risca mai mult, as rade mai zgomotos, as iubi mai pasional, mai curajos, as fi mai sincera – cu mine si cu cei din jur-, as invata sa spun un “Nu!” raspicat atunci cand imi doresc, as face mai multe pentru mine si pentru cei putini din jur care conteaza si deloc pentru toti ceilalti, as spune “Te iubesc” tuturor acelora carora nu am avut curajul sa le spun la timpul potrivit. Da… as trai diferit daca as mai avea putin de trait, dar as prefera sa nu stiu deloc.

Daca mi-as sti viitorul as fi mai trista, mai nesigura, mai neputincioasa, as avea mult mai multe intrebari fara raspuns. Daca as sti astazi ce mi s-ar intampla maine, nu as mai gasi in fiecare dimineata cheful de viata pentru a dezlipi genele. Nu as mai avea placerea de a face planuri, incertitudinea dulce a succesului, satisfactia de a fi avut dreptate, promisiunea nesigura de a reusi…

Rareori se intampla ca lucrurile sa iasa cum le planifici. Tocmai acesta este deliciul vietii – zbaterea intr-o lume care nu iti garanteaza succesul. Iar acesta este cu atat mai dulce cu cat drumul este mai intortocheat. Poate ca nu ai gasit inca jobul ideal, poate ca nu ai reusit sa faci ceea ce ti-ai propus in aceasta saptamana, poate ca iubirea vietii tale intarzie sa apara… dar tocmai speranta si ambitia de a reusi te ajuta sa le cauti maine pe acelea care iti lipsesc. Daca ai sti cand le vei gasi, ce rost ar mai avea toate celalte zile din viata ta?


Toate editorialele Kudika »