Era o vreme cand nimic nu ma speria mai tare decat sa stiu ce voi face maine. Eram insetata de nou, imprevizibil, diferit. Orice, absolut orice, bun sau rau, trebuia schimbat pentru simplul fapt ca era vechi. Haine, mobila, barbati, gusturi de orice fel… acestea sunt doar cateva exemple.

Ma gandeam pe atunci ca singura salvare ar fi fost un job care sa ma epuizeze in asemenea masura incat sa nu mai am nevoie de niciun fel de alta schimbare… fiindca, credeam eu, la un moment dat ar fi trebuit sa ma marit si sa nu divortez anual.

Intr-o oarecare masura sunt de acord si astazi ca menirea meseriei in viata nu este numai sa iti aduca un venit financiar, ci si sa te provoace, sa-ti creeze probleme cu care mintea ta sa ramana ocupata cateva ore pe zi. Fiindca, vedeti voi, atunci cand omul nu are probleme, ii place sa scotoceasca in viata personala si sa le gaseasca ori sa le inventeze. Asadar, jobul joaca acel rol ciudat de personaj negativ care iti satisface nevoia masochista de a avea si ceva neplacut in viata ta. “Neplacut” este poate prea dur… dar de ce sa nu recunoastem? De cate ori nu ne-am dorit sa mai dormim o ora dimineata in loc sa mergem la birou, ori in cate randuri n-am fi preferat sa citim o carte buna in loc sa stam opt ore in spatele monitorului? Desi, la drept vorbind, toata aceasta pofta de leneveala ia sfarsit cam prin a treia zi a unui concediu.

Foamea de nou a luat sfarsit atunci cand noul a inceput sa vina fara a fi cerut. Precum atunci cand mananci o friptura buna iar chelnerul iti ia farfuria inainte de a-ti termina portia fiindca desertul este pe drum. Ambele sunt bune, insa ai mai fi vrut un stop de friptura. In acelasi mod, am inceput sa ma satur de viitor fiindca nu apucam sa ma bucur de prezent suficient de mult. Incet, dar sigur, pofta mea de imprevizibil s-a diminuat considerabil. Teama de monotonie ce ar putea aparea in viata de zi cu zi a ramas precum un ghimpe in cotloane ascunse ale mintii. E drept, monotonia poate aparea in orice plan, insa inconstient noi aruncam intreaga vina pe iubire. Daca ma voi plictisi? Ori, mai rau, daca barbatul din viata mea se va plictisi mai repede decat mine?

Stiti ce se intampla cu monotonia aceasta? Nu vine pe neasteptate si nu se autoinvita. Este chemata chiar de catrer noi si intra in viata noastra numai daca ii deschidem usa. Si intr-un final, poate fi usor alungata atunci cand totusi se strecoara neinvitata.

E drept, ca pentru a o evita, trebuie sa iti dai putin silinta. Insa este extrem de placut. A venit caldura. Tu ai iesit din casa? Din oras? Cand ai fost ultima oara la un picnic? Sau nu ai fost niciodata. Dar la un film in oras? Cand ai facut ultima oara un cadou fara motiv? De cand nu ai mai iesit cu fetele in oras? Sau ai pregatit o cina romantica? Sau ai pregatit un mic dejun romantic? Recunosc, ideile sunt limitate. Asadar, va propun sa gasim mai multe impreuna in aceasta saptamana si apoi sa le punem rapid in aplicare fiindca astenia de primavara ne da tarcoale.








Toate editorialele Kudika »