Daca fiecare Craciun isi are trei “fantome” – cea din trecut, cea din prezent si cea din viitor - care ne bantuie an de an si ne determina sa facem acele calcule ale realizarilor si tot soiul de planuri, m-am tot intrebat care este motivul pentru care nu facem acelasi lucru si cu ocazia Pastelui. Poate pentru ca este primavara si suntem pur si simplu optimisti, fara drept de regrete si tristete ori poate pentru ca nu ne putem bucura de un concediu suficient de lung, in care sa avem timp pentru toate gandurile. Sau poate ne ajung atatea calcule o singura data pe an…

Pentru mine insa, anii trecuti mi-au adus mai multe de Paste decat toate Craciunurile insumate. Asadar, iata, nu pot ramane indiferenta in fata unei asemenea zile importante pentru mine, fiindca aceasta reprezinta un moment in care, cu bune si cu rele, incerc sa imi dau seama daca am pasit cu adevarat inainte ori am ramas, precum atatia ani la rand, ancorata in trecut.

Trecutul bate timid la usa sufletului… imi amintesc de copilarie, de vremea cand mama vopsea oua, iar eu le coloram strangace, in timp ce cozonacii incepeau sa-si imprastie mireasma prin toata bucataria. Cam pe atunci l-am intalnit prima oara pe cel pe care aveam sa-l iubesc in viitor. M-am speriat de emotia care ma cuprinsese la vederea lui si m-am cuibarit in lumea visurilor. Mi-am imaginat ca eu as fi devenit brusc mare-mare, ca as fi fost frumoasa si desteapta, iar el ar fi intors capul atunci cand m-ar fi zarit si ochii sai nu s-ar mai fi desprins de mine niciodata, inima sa devenind pe vecie numai a mea.

Anii au trecut, unul cate unul, iar eu am invatat sa pastrez in suflet visurile si sa traiesc in realitate. Veti rade, dar nu e deloc usor sa te obisnuiesti cu gandul ca visul ramane vis si nu un presupus viitor al realitatii tale… dar reusisem, invatasem… chiar inainte ca visul meu sa se transforme in realitate.

Veti ghici… era Paste in ziua in care buzele sale le-au atins pentru prima data pe ale mele. Si era Paste in ziua in care mi-a jurat iubire. Si tot Paste era atunci cand m-a parasit pentru intaia oara.

Un profesor in facultate imi spunea ca uneori trebuie sa elimini detaliile unui articol, fiindca poate parea nerealist. Incredibila imi pare si mie toata aceasta poveste, iar daca Iepurasul nu mi-ar fi adus chiar mie asemenea surprize an de an as fi jurat ca nimic din toate acestea nu este posibil.

Iata-ma astazi, privind spre viitor, avand prezentul, in sfarsit, alaturi si reusind intr-un final, dupa atatia ani, sa las trecutul in urma, sa invat sa iubesc si sa accept ceea ce a fost, incredintata fiind ca viitorul imi aduce mult mai multe.

Prezentul imi confirma ca uneori cele mai bune lucruri vin atunci cand speranta este aproape sugrumata de incercarile esuate din trecut. Tot el imi dovedeste ca de cele mai multe ori nu stim sa apreciem ceea ce este cu adevarat bun, fiindca suntem orbiti de visuri construite, de chipuri cioplite ale iubirii carora ne inchinam frenetic refuzand sa vedem ceea ce este absolut evident: de cele mai multe ori adevarata fericire este simpla, lipsita de incredibil.


Toate editorialele Kudika »