Nu stiu daca este o trasatura specifica femeilor, ori sunt eu mai cu mot intre oameni, insa am avut intotdeauna o nevoie masochista de a iscodi trecutul, prezentul si ocazional si viitorul. Nesiguranta in tot m-a determinat sa caut si sa aflu lucruri pe care ochii mei nu voiau de fapt sa le vada iar nici urechile sa le asculte.

Confirmarea iubirii a fost intotdeauna obtinuta prin certuri absurde pe care cu buna sau mai bine spus nebuna stiinta le provocam pentru a afla ceea ce stiam deja. Disperata insa pentru aceste asigurari ale iubirii inca existente, distrugeam incet dar sigur linistea si pacea relatiei mele. Mai apoi, prinsa intr-un cerc vicios, ma intrebam care sunt motivele pentru care in iubirea mea tuna si fulgera.

Am stat in urma cu cateva nopti sa numar cate iubiri am defectat din cauza nesigurantei mele. Pe toate as indrazni sa spun. E drept, ca am intalnit in trecut tot soiul de barbati pe care nu stiu exact cum as fi putut sa-i dau pe brazda. Insa tragicomicul adevar este ca nu ne-am despartit din pricina pacatelor acestor barbati, ci din teama mea ca acestia vor calca stramb cat de curand. 

Femeia sufoca barbatul. In niciun caz in sensul practic al cuvantului, dar nici in sensul temporospatial al expresiei. Femeia sufoca barbatul cu nesiguranta ei, cu vesnica nevoie de a stroarce putin mai multa afectiune. Rezultatul insistentei sale si a indaratnicirii proverbiale a barbatilor este galagios si presarat cu lacrimi. Nici barbatul nu-i sfant. In loc sa invete lectia simpla a vesnicei confirmari, el toarna apa peste samanta de scandal.

Totusi, cel mai prost lucru care ia nastere din aceasta scrantita poveste este ca in urma discutiilor, lacrimilor, certurilor si uneori si a tipetelor, ies la iveala acele lucruri despre care ai intrebat, dar nu voiai sa stii. Cel putin nu ceea ce iti spune el. Afli vrei nu vrei, ce il deranjeaza la tine, ce ii place si nu faci, ce nu-i place, dar tu faci... afli, precum am aflat eu de la sora mea intr-un exces de sinceritate, ca detesta ceasul – cadou de la mine, dar ca il poarta zilnic pentru a nu ma supara. Si oricat de stupid ar suna, toate aceste maruntisuri dor. Pentru ca tu le faci cu drag crezand ca lui ii plac.

La toate aceste probleme vad ca singura rezolvare discutia libera. Dar vai, pe de alta parte, atat de dureroase sunt cuvintele cand le auzi incat inevitabil duc la cearta. Si atunci, raman in impas intrebandu-ma: ar trebuie sa ne abtinem din a spune ce ne dorim, sau sa lasam cuvintele sa raneasca temporar, dar cu speranta ca pe termen lung vor rezolva problemele?
Toate editorialele Kudika »