Ieri m-am tolanit in fata televizorului si am savurat pentru a treia oara povestea de iubire din Casa de langa lac si o cana de ciocolata calda aromata. Am redescoperit o poveste de dragoste asa cum numai in filme poti intalni si, odata cu aceasta, o iubire pe care numai in realitate poti spera sa o intalnesti. Am adormit apoi cu sufletul numai pe jumatate amortit de tristete, fiindca stiam, ori cel putin speram, ca atata vreme cat altii pot rupe bariera timpului si spatiului, pot incerca si eu sa lupt cu demonii unei relatii de iubire cu balamale recent unse.

Pe Coelho l-am descoperit rusinos de tarziu, cand eram in primul an de facultate si un coleg pus pe sotii bobocesti, mi-a dezamagit grozav iubirea. Printre lacrimi ascunse in timpul zilei si eliberate in suvoaie pe timp de noapte, am zarit in vitrina librariei Eminescu o carte stand pe un raft inaltat. Am privit scarbita la compendiul de genetica si mi-am amintit ca era o vreme cand romanele de dragoste imi alinau durerile de iubire. Uitasem ce inseamna cartile bune, uitasem ce inseamna si iubirea fiindca imi ingropasem viata sociala si placerea pentru frumos in buchiseala admiterii la facultate.

11 minute mi-a mangaiat atunci sufletul si mi-a dat forta sa cred cu adevarat ca baiatul ce ma tragea de codite in timpul cursului de genetica si prietena lui aflata la numai doua facultati distanta nu erau ceea ce avem nevoie pe atunci.

Mai apoi, imediat ce am inchis Zahir-ul, l-am detestat grozav pe autor fiindca aveam sentimentul ca am fost mintita. Sfaturile de iubire absoluta transpuse in cuvinte in spatele carora oricine se putea regasi macar pe jumatate, iar mai apoi dezamagirea grozanica de a descoperi ca acela care dadea sfaturile avea la randul sau o viata amoroasa pe care eu am considerat-o cel putin nesanatoasa, m-a infuriat, m-a facut sa ma simt nedpreptatita si lipsita de speranta: nu exista iubire perfecta in lume, rabdarea si curajul nu sunt suficiente pentru a-ti intalni sufletul pereche.

Casa de langa lac si 11 minute raman totusi puncte de sprijin in sufletul meu fiindca mi-au oferit ragaz de vindecare si strop de speranta atunci cand mi-a fost teama sa intorc privirea spre realitate.

Va invit, va rog, sa-mi recomandati o carte sau un film care sa spele durerea de suflet. Va provoc sa aruncati o privire in trecut sa va gasiti acele randuri care v-au alinat sufletul si v-au mangaiat inima atunci cand niciun medicament miraculos si nicio prietena tamaduitoare nu au reusit sa va induca mult dorita amnezie postdespartire.


Toate editorialele Kudika »