Deciziile importante, acelea pe care le iei numai o data, de doua ori in viata, au fost intotdeauna (ori cel putin asa imi pare acum) fobia mea cea mai mare. Gandul ca un cuvant rostit acum imi va afecta intreaga viata m-a speriat intr-atat incat am preferat sa deleg intotdeauna raspunderea parintilor, prietenilor, iubitului, oricui la indeamna mea care s-a dovedit intr-un moment al vietii sale mai stapan pe situatie decat mine.

Rezultatul a fost previzibil: m-am dezmeticit in urma cu cateva zile simtindu-ma epuizata din pricina efortului depus pentru a indeplini dorintele altora. Desigur, sunt constienta in cel mai dureros mod posibil ca nu pot arunca vina pe ei (asa cum planuisem de la bun inceput) fiindca eu singura le-am cerut preluarea fraielor.

N-am fost atat de fricoasa pe cat descriu mai sus fiindca recunosc, cu mandrie de aceasta data, ca am luptat intotdeauna in paralel pentru dorintele mele. Insa le-am pus vesnic pe un plan secundar, ducand o lupta necontenita intre vointa mea, nesustinuta de certitudinea ca este alegerea cea buna, si dorinta celui investit cu putere. Cea de-a doua a primat din nesiguranta, iar lupta mea cu mine insami a devenit, intr-un final, devastatoare prin rezultate. Atunci cand lupti cu tine, vei pierde indiferent de rezultat. Iar teama de esec a fost elementul primordial care m-a aruncat in acest razboi nedefinit.

Va marturisesc cele de mai sus fiindca sper ca atunci cand vor fi publicate imi vor da puterea de a face in sfarsit ceea ce ar trebui sa fac, ori sa renunt la ceea ce nu ar trebui sa fac: sa-mi aleg drumul in viata asa cum cred eu de cuviinta, asumandu-mi posibilitatea esecului si (cine stie?) poate chiar a succesului. Insa oricare va fi rezultatul, va fi al meu.

Nu este atat de usor pe cat pare: un om incapabil de a lua decizii in trecut se dezmeticeste aflat in fata necesitatii de a lua o hotarare care ii va anula orice rezolutie delegata in trecut. Este ca si cum ai infrunta deodata toti demonii din dulapul intunecos. Cer sustinere, dar cei dragi se balanseaza pe un teren minat, aflati in imposibilitatea de a-mi oferi o solutie. Cer timp, dar cu cat secundele se scurg, cu atat talerul balantei inclina intr-o directie in defavoarea celeilalte. Cer dragoste, dar oare aceasta imi va mai fi alaturi indiferent de alegerea mea?

Este timpul sa iau prima decizie din viata mea. Mi-e teama insa ca inainte de a reusi sa o rostesc, voi fi macinata pana la epuizare de demonii interiori, de teama unui esec, de gandul unui rezultat negativ, de frica celor din jur.


Toate editorialele Kudika »