Cred cu tarie ca exista iubiri condamnate pieirii de la bun inceput si relatii binecuvantate. Exista oameni care stiu din prima clipa in care se intalnesc ca vor petrece eternitatea impreuna. Exista cupluri care stiu ca iubirea lor nu va functiona niciodata, dar se incapataneaza sa-si testeze incompatibilitatea. Si exista cei care se insala amarnic si dureros crezand ca si-au intalnit sufletul pereche si care, mai tarziu descopera crudul adevar din spatele unei investitii sentimentale menite esecului.

N-am sa va povestesc despre aceasta ultima categorie fiindca ranile imi sunt inca proaspete in suflet si nu suporta inca rascolirea amintirilor. Asadar am sa ma rezum la aceia care isi incearca (prosteste) norocul intr-o iubire condamnata. I-am tot intalnit zilele trecute, pe strazi, in magazine sau in cafenele, cercetand cu privirea pe toata lumea, sperand ca in prag de Sfantul Valentin vor gasi pe cineva, oricine, care sa le aline dorul.

Motivele acestui gest care suna jenant sunt nesfarsite si sfasietoare, dar insuficient de bune. Singuratatea este cel mai important. Si este intr-atat de puternic, precum un demon meschin, incat ne indeparteaza din calea fericirii.

Siguratatea ne abate de la drumul cel drept pe care, poate, ne asteapta dupa urmatoarea cotitura sufletul pereche. Ne duce pe carari bine batatorite de toti cei care au gresit inaintea noastra si ne departeza de fericirea adevarata. Din singuratate inchidem ochii in fata incompatibilitatii, din singuratate ne plafonam in relatii in care nu iubim, cel mult ne imprietenim, din singuratate uneori ne casatorim cu barbati care nu ne erau sortiti.

Imi amintesc destul de bine ca, in urma cu cativa ani, cand ma numaram printre cei care cautau cu disperare o iubire, fie ea si mai micuta, o prietena mi-a spus ca nu voi intalni pe nimeni cata vreme sunt disperata sa-l gasesc. Pe atunci, ideea m-a speriat, insa mai tarziu m-a linistit gandul ca e mai bine sa fii ocolita decat sa gresesti iremediabil. Astazi in schimb, privind in jur la cuplurile fara iubire, stiu ca prietena mea se insala amarnic. Iubirile condamnate vin, precum ispitele, tocmai atunci cand esti prea slab ca sa le mai poti refuza. Atunci cand cauti cu atat de multa ardoare o iubire pe care s-o cazezi in inima pustie. Si atunci, din singuratate si teama si nerabdare ne putem rata fericirea.


Toate editorialele Kudika »