If you love something, set it free. If it comes back, it's yours. If it doesn't, it never was.

Richard Bach

Stiu, teoretic vorbind, ca iubirea suprema presupune sa ii lasi spatiu celuilalt. Desi mie imi place grozav sa sufoc cu dragoste si sa fiu asaltata de posesivitate. Stiu ca atunci cand iubesti cu adevarat, trebuie sa te desprinzi de barbatul iubit, sa-l lasi sa plece daca pofteste si daca ar fi mai fericit in absenta ta. Si, desi nu imi amintesc sa fi iubit vreodata atat de mult, ori cel mult nu asa, cred ca sunt capabila.

Daca ma gandesc mai bine, cred ca as fi mai fericita intr-o relatie in care celalalt se simte liber sa plece oricand pofteste fiindca traiesc cu parerea ca siguranta zilei de maine este moartea pasiunii de astazi. Si as prefera sa ma framant si sa nu dorm, sa fiu geloasa si sa ma ascund, sa ma intreb fara a intreba… decat sa ma plictisesc de cel de langa mine.

As vrea sa stiu ca se indragosteste de mine in fiecare zi si ca in fiecare dimineata ALEGE sa se trezeasca langa mine. Ca seara de seara are optiunea de a reveni. Sau nu. Imi doresc sa stiu mii de fire invizibile tragandu-l spre mine, insa intinse numai si numai de el, fara a fi incatusat de nimic altceva. Iar el sa stie exact cum stau lucrurile. Si totusi sa ma iubeasca astazi. Maine… numai daca va pofti. Sa stie ca atunci cand nu ma va mai dori poate sa plece in bratele aceleia pe care o viseaza. Iar daca va vrea, mai apoi, sa se intoarca. As suferi si as plange. Dar as zambi atunci cand ar veni inapoi pentru ca l-as iubi atat de mult incat sa stiu ca nu trebuie sa il posed. Dragostea adevarata inseamna sa dau orice, sa-mi iau orice si sa iubesc fara a sti ca am. Azi, maine sau la adanci batraneti.

Ironic este ca nu stiu daca mi-ar placea sa fiu iubita intocmai. Imi pare ca gelozia e un simptom delicios de iubire si nu sunt pregatita sa ma despart de asemenea gesturi. Atunci cand barbatul de langa mine se innegreste de furie, mie imi creste sufletul de bucurie si dragoste fiindca imi pare ca gelozia merge mana in mana cu dorinta. Poate si pentru ca traiesc cu impresia ca barbatii nu stiu sa iubeasca mai presus de nivelul geloziei. Si imi imaginez ca de fapt noi, femeile, stim sa daruim, atat cantitativ cat si calitativ, mai mult in dragoste.

La sfarsit, ma intreb cum ar trebui sa fie de fapt dragostea? Si care ii este gradul cel mai avansat? Iubesti cand vrei sa ai, cand gelozesti si cand sufoci? Sau dragostea adevarata inseamna sa permiti libertatea celuilalt chiar cu pretul nefericirii tale?





Toate editorialele Kudika »