Saptamana trecuta, in vreme ce ne straduiam sa evitam zonele aglomerate create din pricina mitingurilor, calculam toti, in gand sau cu voce tare, cum si cu ce pret vom reusi sa trecem prin criza financiara. Adunam, scadeam, imparteam. Rezultatul avea virgula pentru mai toata lumea. Fiindca oricat de bine sau oricat de rau ne-ar fi fost, de aici inainte stiam toti ca lucrurile vor merge ceva mai greu.

Nu ma pricep catusi de putin la cifre si la politica. Imi par amandoua subiecte scrise cu litere chirilice. Insa ma pricep la suflete. Si stiu ca toate inimile s-au strans, fie si numai putin, de teama a ceea ce va veni.

In vreme ce simteam si eu cum frica mi se strecura in maduva oaselor, desi nu intelegeam bine de ce, imi parea ca traisem aceasta senzatie si in trecut, de mai multe ori, inaintea examenelor grele din viata mea. Erau acele clipe in care simteam ca intreaga soarta imi atarna de o foaie de hartie extrasa dintr-un bol cu subiecte. Erau momente in care mi se parea ca se decide soarta lumii, desi, la drept vorbind, ratiunea imi confirma ca pamantul nu s-ar fi rupt de la jumatate daca eu nu as fi trecut examenul cu pricina. In punctul culminant, cand tensiunea dinaintea examenului crestea la maxim, colega mea de grupa, Ramona, se ridica de pe scaun si ne spunea cu voce blanda “Lasati fetelor, trecem noi si peste asta!”. Si treceam, de fiecare data, iar mai apoi priveam in urma si ne gandeam cat de caraghioase fusesem sa credem ca viata intreaga se sprijina de-un examen studentesc.

Saptamana trecuta Ramona a dat nastere celui mai galagios baietel din lume. Ne-am adunat pentru a o felicita si pentru a ne molipsi cu bucuria ei. Am imbratisat-o si am invidiat-o. Mi-am spus, doar mie, dar ea a stiut intotdeauna sa-mi citeasca gandurile, ca trebuie sa fi fost putin nebuna sa isi asume o asemenea responsabilitate tocmai acum, in asemenea vremuri, la inceput de viata si de salariu. Si mi-a raspuns, cu seninatatea pe care numai o mama o poate avea, ca vom trece noi si peste asta. Ca peste ani, cand copilul sau va fi deja flacau in toata regula, vom privi in urma razand de aceste vremuri. Ca nu putem intra intr-o stare de hibernare doar pentru ca nu stim ce ne aduce ziua de maine. Ca suntem tineri si trebuie sa lasam viata sa-si urmeze cursul. Ca optimisul si increderea in ziua de maine ne vor ajuta, intocmai ca in sesiune, sa tragem subiectul stiut la examen. Si eu am stiut ca are dreptate fiindca odata, demult, ea a tras din bol “artera femurala”, singurul subiect pe care il invatase. Nu a fost o intamplare, ci probabil cea mai importanta lectie de viata pe care mi-a predat-o cineva: gandirea pozitiva te poate ajuta sa scoti capul la lumina chiar si atunci cand ai o singura sansa dintr-o suta sa “pici pe subiect”.

Nu stiu daca gandirea pozitiva ne va ajuta sa ne platim datoriile sau ne va creste salariile. Nu cred ca functioneaza chiar atat de simplu. Stiu doar ca pesimismul si frica nu servesc nimanui. Si gandesc, in vreme ce privesc poza celui mai frumos bebelus din lume, ca “vom trece noi si peste asta”!


Toate editorialele Kudika »