Va spun sincer: nu ma pricep catusi de putin la astrologie. De altfel, pana nu demult, cunostintele mele despre acest domeniu se limitau la horoscopul zilnic pe care il primeam pe mail. Il citeam fara interes si treceam cu privirea la urmatorul mesaj.

Mai apoi, am primit in dar de la prietenii nostri, Astrodestin.ro, o astrograma. Am citit-o cu o curiozitate amuzata. La sfarsit de lectura imi disparuse surasul ironic, imi pierdusem cuvintele si criticile aduse horoscopului. Cautam explicatii confortabile pentru logica mea. Nu am gasit niciuna, iar nelamuririle s-au dublat in ziua in care o o prietena la fel de “necredincioasa” s-a descoperit rand cu rand in astrograma sa.

Nici astazi nu mi-e usor sa recunosc ca am inceput sa cred in astrologie. Insa sorb, cumva pe ascuns, fiecare informatie trimisa de prietenii nostri si ma intreb daca suntem, cu adevarat, ghidati de stele. Ca ele ne influenteaza, e dovedit stiintific. Dar de aici si pana la a ne putea calcula viitorul si a ne afla vietile trecute din informatiile pe care astrele ni le trimit, e drum lung. Nu-l mai privesc insa ca pe o gluma, ci ca pe o stiinta pe care nu sunt inca pregatita sa o accept in totalitate, dar care ma pune pe ganduri si imi provoaca curiozitatea.

Ceea ce cred fara urma de indoiala este ca ne sunt date mai multe vieti si ca, de-a lungul acestor nenumarate existente, ne intalnim si ne iubim de fiecare data cu acelasi jumatati. Ca sufletele ni se zbat in cautare pana la un anumit punct in care recunoastem in multime un chip necunoscut sub care se ascunde un suflet geaman. Corpul reactioneaza puternic, neasteptat, inexplicabil. Nu stim sa spunem ce se intampla, dar stim ca e important. Ceea ce urmeaza nu poate fi decat perfect.

Am crezut, ani de-a randul, ca eu am trait aceasta intalnire. Si am iubit nebuneste, fara a cauta logica din sentimentele mele, un suflet care mi-a ghidat o buna parte existenta. Iar apoi m-a iubit si el pe mine si am crezut ca Universul intreg mi s-a asternut la picioare si mi-a binecuvantat viata. Povestea noastra era intr-atat de incredibila, incat stiam ca numai un miracol o transformase in realitate. Iar apoi, pe neasteptate, s-a terminat.

N-am inteles mult timp cum s-a putut intampla asa ceva. Eram un cuplu magic, protejat de divinitate. Eram suflete pereche pentru care (era evident!) intalnirea fizica fusese cel mai dificil pas. Platon spunea ca asemenea jumatati raman impreuna. Iar noi, iata, fusesem sortiti esecului din motive pe care nu le-am putut intelege.

Am citit nu demult un articol despre intalnirile karmice. Si am aflat ca nu sunt singura care a confundat sufletul pereche cu o restanta din vietile trecute. Ca un alt suflet, nu cel care ni se aseamana in totalitate, ne poate patrunde in viata pentru a plati o datorie karmica. Iar intalnirea este rascolitoare, tulburatoare si intensa. Ca rolul sau este sa ne orienteze viata pe un anumit curs, poate chiar pe cel al iubirii adevarate, iar mai apoi, odata indeplinita aceasta menire, sa plece mai departe.

Intr-adevar, nu-mi pot imagina cum ar fi aratat astazi viata mea daca nu l-as fi cunoscut niciodata. Stiu doar ca ar fi fost diferita pana la ultimul detaliu. Iata de ce ii multumesc ca si-a facut timp, fie si numai un strop, sa paseasca in universul meu, pentru a-l rascoli pana la ultimul atom.


Toate editorialele Kudika »