O arsita coplesitoare imi da o stare de somnolenta din care sunt incapabila sa ma trezesc. Sunt captiva intr-un vis, pe care il stiu cu siguranta numai plasmuire, dar caruia nu ii pot pune capat. Imi simt viata trecand prin fata ochilor, intr-o insiruire de imagini pe care nu le pot controla, ca si cand cineva mi-ar tine o prezentare complicata fara a-mi oferi explicatii suplimentare. E trist, fiindca nu sunt afectata, ci numai dezinteresata. Asist la un curs doar de dragul prezentei.

Intr-o caldura inabusioare, eu sunt rece. Aceeasi iubire care pe vremuri m-a sfasiat, astazi imi provoaca Nimic. Acelasi barbat care pe vremuri mi-a luat capacitatea de a iubi, astazi nu imi mai trezeste nicio emotie. Vederea lui imi starneste amintiri care par ale altcuiva, ca si cum as fi prinsa in trupul unei femei pe care nu o cunosc si nici nu-mi doresc sa o aflu. Buzele si atingerea lui imi sunt straine si indiferente. El a fost odata, intr-un trecut care nu este al meu.

O caldura inabusitoare imi ingreuneaza respiratia. Dar nu mi-e teama fiindca plamanii nu sunt ai mei, ci ai alteia. Nici miscarile nu-mi apartin, le execut mecanic, fara a ma interesa daca ei ii sunt pe plac sau nu. Sunt incapabila sa imi iubesc iubirea vietii. Nu mai sunt eu, sunt alta, iar eu nu o inteleg nici pe prima, nici pe a doua.

Intr-o zi dogoritoare, intocmai ca aceasta, a fost odata un sarut care mi-a taiat respiratia. Astazi, cand acelasi barbat m-a sarutat ca un adolescent timid, mi-am dorit cu disperare sa fiu fericita. Sau macar indragostita. Sau sa ma tem fiindca de m-as indragosti iarasi, el mi-ar provoca inca o data suferinta. Sunt pregatita sa imi asum acest risc la fel cum un dependent de adrenalina merge tot mai aproape de marginea prapastiei.

E cald. Nicio adiere de speranta nu-mi mangaie sufletul. Totul se deplaseaza cu incetinitorul. Imi simt bataile inimii ritmate si regulate. Aplec urechea spre pieptul lui si ii aud galopul nebunesc. Il invidiez. Imi doresc cu disperare sa ma indragostesc, sa simt sau macar sa sufar. Imi doresc sa plang de fericire. In schimb, nu fac altceva decat sa plang fiindca nu-mi simt lacrimile bucuriei.

Imi pare rau, imi spune analizandu-si fara interes picioarele, in vreme ce vorbeste despre trecut. Te iert, ii spun cautandu-i privirea, nu-ti iert eu tie orice?. Si e adevarat, il iert, fiindca odata m-a facut fericita. Asa cum astazi nu mai stiu sa fiu. Si nici macar el nu mai stie cum sa ma faca. Dar sper ca iertarea imi va dezlega napasta si ma va elibera.




Toate editorialele Kudika »