N-am fost in apele mele in ultimele zile. Am avut de luat decizii grele iar mai apoi am stat prosteste sa-mi masor propria viata. M-am intrebat daca nu am gresit odata, in trecut, prea mult ca sa mai pot repara ceva astazi, iar mai apoi m-am intrebat cum voi trai pe viitor cunoscand consecintele hotararilor pe care eu singura le-am luat.

Mi-a fost… imi este teama. De viitor, cel pe care pana acum il iubeam mai mult decat clipa de acum si pe care il visam mai frumos decat momentele care au fost. De viata in general si de surprizele neplacute pe care ni le pregateste. Fiindca eu recunosc umil si plina de multumire: surprizele din viata mea de pana acum au fost in mare parte placute si m-au lasat intrebandu-ma ce facusem eu oare atat de bun pentru Univers incat sa ii merit rasfatul.

Mi-e teama colac peste pupaza si de o criza socio-economica pe care nu o inteleg si pentru care nu ma simt in niciun fel vinovata. Desi un prieten de alta nationalitate imi repeta, mai in gluma, mai in serios, ca lipsa mea (ca roman) de preocupare este cea vinovata pentru situatia in care s-a ajuns. Poate are dreptate. Dar eu din patru in patru ani am fost personaj in schitele lui Caragiale, intreband pe fiecare cu cine ar trebui sa votez si sfarsind prin a concluziona ca, din pacate, dintre mai multe rele nu ai cum incropi ceva bun. Asadar ma numar si eu printre alegatorii absenti care sunt in parte vinovati pentru situatia zilelor noastre.

Dar nu despre politica vreau sa va scriu. Pentru ca nu o cunosc, pentru ca nu o plac si pentru ca, de fapt, vreau sa va spun ca nu conteaza. Stiu, v-au fost taiate procente grele din venituri. Inteleg ca numarati facturi si va intrebati ce va fi mai departe. Insa exista pe lume, credeti ori ba, lucruri cu mult mai importante care va pot fi luate. Va pot fi luati oameni dragi. Va poate fi luata iubirea. Sau prietenia. Sau, (Fereasca Sfantul!) speranta.

Daca va faceti si voi probleme pentru nimicuri, va rog sa va amintiti ca sunt atatea lucruri pe care inca le mai aveti si care sunt cu mult mai importante decat orice criza, TVA sau salariu incat imi vine sa strig in gura mare: “Luati-le! Numai lasati-ne pe toti impreuna!”. Oricum impreuna am putea rezolva orice.

Astazi am pierdut un prieten bun. Un om pe care il respectam si il iubeam si, intr-un mod deloc meschin, il invidiasem odata. Fiindca traia o poveste de dragoste minunata, isi intalnise sufletul pereche si primise in dar un fiu minunat. Fiindca stiuse intotdeauna sa se bucure de viata la maxim. Pentru ca radea in fata necazului si gasea si ultimul strop de optimism de pe fundul unui pahar gol.

Imi place sa cred ca toti oamenii sunt buni si frumosi. Dar e absolut evident ca unii sunt mai buni si mai frumosi decat altii. Iar pe acestia din urma se pare ca Dumnezeu se grabeste sa-i cheme la El. Ma zbat intre a fi revoltata si a ma alina cu gandul ca exista o logica si o dreptate in aceste decizii, insa e mai presus de noi. Fiindca eu incerc sa cred in continuare cu naivitate ca viata este dreapta. Numai ca noi nu intelegem regulile.


Toate editorialele Kudika »