Am invatat sa recunosc pe cer carul mic, l-am desenat cu privirea in jurul sau si pe cel mare, iar mai apoi mi-am mutat admiratia spre steaua Cassiopeei. Am ascultat marea noaptea si m-am topit in valurile sale ziua. Am ras cu gura pana la urechi la glume pe care nu mi le mai amintesc si m-am plimbat prin nisip pana la ceas tarziu in noapte. Am descoperit cu placere ca exista oameni care ar calatori in miez de noapte numai pentru a-ti aduce un zambet pe chip. Si ca exista saruturi care pot cu adevarat sa vindece amigdalite intocmai cum sper ca exista saruturi care pot trezi printese adormite de secole. Pe cel din urma inca il mai astept.

E normal sa fiu fericita imi spun in vreme ce zambesc din spatele monitorului. E drept, nicio problema nu s-a rezolvat de la sine peste noapte, dar simt (of, ce bine e!) ca mi-am (re)dobandit puterea de a le rezolva cu placere. Ma intreb sceptica de ce ar fi maine mai bine decat ieri si imi raspund singura ca motivul sunt lectiile pe care le-am primit astazi. Am sa vi le impartasesc:

Prima si cea mai importanta este ca (va vine sa credeti sau nu) inca mai exista oameni buni care fac momentele triste adevarate clipe fericite. Care stiu sa-ti transforme lacrima in raset si melancolia in amintire frumoasa. Care inca mai au povesti de povestit si bucurie de impartasit si speranta de daruit. Care stiu sa iti ia supararea cu mana, s-o treaca printr-un filtru magic si s-o faca nevazuta.

A doua este ca acesti oameni pot gasi rezolvarea pentru problemele tale, chiar daca nu le cunosc prea bine. O vorba aruncata in briza marii iti poate raspunde la o intrebare pe care nu stiai sa o formulezi. Un gand obiectiv iti poate aminti ca odata ai lasat o poveste neterminata. Iar tristetea ta, oglindita in ochii altcuiva, iti poate face inima sa tresara amintindu-i ca, de fapt, nu are motive sa planga.

A treia, lectia cea trista care merita sa fie tinuta minte, este ca ne facem rau singuri. Ca bucuria sau tristetea este produsul muncii proprii, ca ne sapam depresiile cu mana noastra si ca ne lasam subconstientul sa ne inchida caile fericirii. Nu am gasit inca metoda prin care pot controla aceste parti din propriul corp care ma impiedica sa simt din plin gustul vietii, insa stiu sigur ca primul pas spre rezolvarea unei probleme este identificarea ei. Asadar, astazi sunt ceva mai aproape de fericire decat am fost ieri.

Mi-ai spus ca ti-ai fi dorit sa schimbi ceva. Ei bine, iata, iti marturisesc ca ai schimbat. Fiindca dupa multa ploaie am simtit soarele rasarind in sufletul meu. Si m-am bucurat, asa cum invatasem pe vremuri sa ma bucur complet fara motiv. Iata asadar doar trei dintre motivele pentru care iti multumesc.


Toate editorialele Kudika »