Am visat urat, mi-a spus Andreea cand a dezlipit genele in acea dimineata. Se facea ca un cercetator nebun voia sa ia o bucatica din fiecare om pentru a crea fiinta perfecta, mi-a spus aceasta. Pe mine m-a pufnit rasul. In urma cu numai o seara facusem o lista cu fiecare lucru bun din toti fostii nostri iubiti si alcatuisem prin reuniunea acestor calitati un barbat ideal. Barbat care, am fost de acord toate, ne-ar plictisi de moarte.

Imi pare, desi nu stiu sa gasesc vreo explicatie, ca noi iubim barbatii mai mult pentru acele abateri de la perfectiune si mai putin pentru calitati. Iata de ce, in urma cu o saptamana, am fost martora unui fenomen ciudat: intre doi barbati, primul de o perfectiune angelica si un caracter de gentleman, iar cel de-al doilea cam urat si un strop mitocan, femeile il alegeau invariabil pe cel din urma. De-ar fi fost sa am inima deschisa catre o noua dragoste si de-ar fi fost necesar sa aleg intre cei doi, in mod cert, privirea mea s-ar fi indreptat catre barbatul mai putin frumos. Fiindca acesta avea acel je ne sais quoi care ne atragea mai mult decat ne-ar fi placut sa credem, in vreme ce baiatului bun ii lipsea cu desavarsire lipiciul.

Mi-a fost ciuda, va recunosc cu mana pe inima, mi-a parut grozav de rau ca gentlemanului din poveste ii lipsea acel ceva. Fiindca mie imi place sa cred ca fiecare primeste in viata ceea ce merita. Iar teoria mea a fost putin data peste cap cand am vazut ca in vreme ce barbatii buni sufera in dragoste intocmai ca femeile, noua ni se incing calcaiele tot dupa rebeli. Se formeaza un cerc vicios cam aiurit in care fiecare iubeste pe cineva, dar nicaieri sentimentul nu e reciproc.

In urma cu cateva zile am gasit insirata intr-o agenda veche o mare lista de calitati pe care le ceream odata de la un barbat. Privind in urma la anii care s-au scurs de atunci realizez ca niciunul din barbatii pe care i-am iubit mai presus decat se poate povesti nu avea aceste trasaturi. Ba dimpotriva, multi dintre ei aveau defectele eliminatorii pe care, teoretic, mintea mea nu le-ar fi acceptat niciodata. Si, pe de alta parte, barbatii care insumau toate aceste calitati si carora nu le puteam gasi cusur au trecut prin viata mea fara a-mi trezi iubiri. Si stiu ca i-am ranit si eu la randul meu asa cum am jurat ca nu as face niciodata.

Dar nu creierul iubeste, asta am inteles tarziu, ci inima. Asa se face ca un barbat are nevoie numai de un strop dintr-un ceva pe care nu stiu sa-l definesc pentru a imi aduce fluturasi in stomac. Asa se explica (poate?) de ce nu m-am indragostit niciodata de trasaturi fizice si nici de personalitate. M-am indragostit poate printr-un schimb de feromoni care s-au potrivit precum cheia in broasca receptorilor mei. Si mi-am lasat de fiecare data sufletul si chimia sa aleaga sperand ca in cele din urma va alege corect. Fiindca autosugestia nu functioneaza atunci cand vine vorba de iubire.








Toate editorialele Kudika »