Plecasem catre cinematograf. Rula de putin timp un film celebru iar cozile la casele de bilete erau interminabile. Am privit catre multimea stransa in fata cinematografului de parca ar fi asteptat sa cumpere zahar pe buletin si am clatinat din cap. “Nu e mai bine sa mancam ceva?” l-am intrebat laconic. A fost de acord fara cuvinte.

Am mancat. I-am adresat chelnerului cateva cuvinte simple, am achitat nota si ne-am indreptat spre masina. Am mers catre casa fara a scoate nici de aceasta data vreun cuvant. Tacerea mi-era apasatoare si cautam, deja de ore bune, fara a mai lua in calcul ultimele luni, un subiect comun, doar unul, macar unul care sa sparga zidul dintre noi. Nu l-am gasit. Detaliile despartirii noastre ne-au dat ocazia sa mai schimbam cateva cuvinte. Insa nu multe, eram deja de acord fiecare in parte cu tot ceea ce ar mai fi fost necesar sa spunem, dar renuntasem sa mai rostim.

Sunt zgarcita cu detaliile vietii mele de atunci. Mi-e teama sa imi povestesc trecutul fiindca stiu ca la un moment dat imi voi termina de spus istorioarele. Si atunci cand ne vom fi terminat de povestit ceea ce a fost, ce va urma? Trecutul iti asigura cateva saptamani de rasete si subiecte. Iti permite sa pari interesanta la prima intalnire in vreme ce povestesti tot ce a fost mai amuzant in copilaria ta. A doua intalnire esti deja haioasa. A patra, a cincea, a zecea… inca mai gasim ceva de spus. Ce se intampla insa dupa mai mult timp? Ce faci cand termini de povestit ce s-a intamplat in ziua respectiva? Ce faci daca in fiecare zi faci la fel? Ce faci cand zumzetul fin al televizorului este singurul zgomot care mai acopera piuitul peretilor?

Stiu ca, teoretic, intr-o relatie oamenii construiesc punti. Sunt partasi la glumite pe care le stiu numai ei. Si au povesti impreuna. Si cresc impreuna. Si invata ca doi oameni diferiti trebuie sa devina un al treilea pentru a se contopi intr-un cuplu (J. Salome). Dar matematica mea imi spune ca fac doi. Si ce faci cand ai crescut deja? Cand nu mai poti sau nu mai vrei sau nu mai stii sau nu mai ai putere sa te transformi inca o data intr-un al treilea om?

Mi-e frica de momentele in care nimeni nu spune nimic si acopar cu teama tacerea de parca buna dispozitie a oricui ar fi responsabilitatea mea. O acopar vorbind prostii.




Toate editorialele Kudika »