In vreme ce actorul exclama pe scena "A fost un semn!" intreaga sala a chicotit. Eu n-am stiut daca sa rad ori sa plang. Fiindca jelania lui si stradania lui si intriga intregii actiuni fusese (sa radem impreuna…) un semn divin.

Oamenii tineri nu prea mai merg la teatru in zilele noastre. Merg cei trecuti prin viata, cei care, poate, odata, au crezut in semne si au inteles ca nu e bine, ca sunt indicii strambe si te duc pe drumuri cu hartoape. Acestia sunt oamenii care au ras atunci. Iata de ce, eu, inca tanara, inca poticnita in acea etapa a vietii mele in care cred in minuni, m-am simtit lovita in semnul meu.

Si m-am intrebat daca nu cumva acesta era un semn ca ar trebui sa incetez sa mai cred in semne.

Nu cred in ghicitori in stele si-n cafele si-n palma. Dar imi place tare tare sa cred ca exista lucruri ilogice. Lucruri pe care nu le putem intelege. Lucruri care ii vor tot surprinde de-a lungul vietii chiar si pe cei mai cerebrali dintre noi. Minuni care ne fac sa intelegem ca nu stim nimic. Indicii care ne calauzesc pasii pe un drum si nu pe altul. Suflete pereche. Intalniri karmice. Pasiuni care ne depasesc puterea de intelegere. Coincidente izbitoare. Senzatii de deja-vu.

Imi spun uneori ca sunt un copil mare fiindca ma incred in toate cele insirate mai sus. Ca ar trebui sa iau seama de rasetul celor din sala de teatru, ca ar trebui sa deschid bine ochii, ca ar fi cazul sa ma fac mare (nicio sansa, dragul meu, absolut nicio sansa), sa invat unde sta pragul de sus pe care il izbesc in mod repetat cu fruntea. Poate. Poate ca sunt toate niste mari prostii. Dar tare trista mi-ar fi viata daca n-as inflori-o cu toate aceste detalii. Tare urat mi-ar fi somnul daca n-as visa cu ochii deschisi la povesti pe care, intr-un fel, stiu ca le croiesc doar de dragul de a ma minti singura.

Unele lucruri sunt facute pentru a ne face viata mai frumoasa. Fara a avea, pana la urma, nicio importanta practica. Doar din dragoste pentru momentele frumoase care iau nastere in jurul lor. De ce impodobim bradul de Craciun? De ce ne sarbatorim zilele de nastere? De ce ne asortam hainele? Nimic din toate acestea nu ne sunt cu adevarat utile. Dar ne fac viata mai frumoasa, intocmai ca povestile. Asa ca eu aleg, in ciuda chicotelilor unor oameni pe care ii cred pe cuvant ca stiu mai multe, sa cred in orice imi va face existenta mai dulce. Realismul si luciditatea nu au facut niciodata viata mai frumoasa cuiva. Si-apoi, pragul de sus a inceput sa se toceasca, iar loviturile nu-mi mai sunt aproape deloc dureroase. Iar eu ma rog, seara de seara, sa nu-mi ia nimeni niciodata puterea de a visa frumos si dulce, chiar daca plasmuirile mele nu vor deveni niciodata realitate.


Toate editorialele Kudika »