Imi este cu neputinta sa nu observ interesul deosebit acordat in ultima vreme lumii arabe. Cultura lor este prezenta in fiecare aspect al vietii noastre: televizorul este inundat de telenovele cu emiri, ziarele sunt pline de stiri cu arabi, moda, muzica, pana si mancarea ne-a fost puternic influentata de aceasta lume exotica. Pe forumul Kudika am intalnit nenumarate povesti despre femei indragostite de barbati arabi. Iata de ce m-am intrebat multa vreme de ce este atat de atragator acest univers. Sigur ca vorbim despre o lume luxoasa, aurita la propriu si la figurat. Insa, n-am indoiala, nu este vorba numai de atat.

In facultate am avut multi colegi arabi si multe prietene indragostite de ei. Explicatia popularitatii acestor barbati mi-a fost usor oferita: arabii iubesc intr-un fel sufocant, imi explica prietena unuia dintre ei. Sunt posesivi si gelosi. Sunt capabili de crima pentru femeia pe care o iubesc. Povesivitatea lor este flatanta si inspira un sentiment de infinita siguranta, a continuat ea marturisirea.

Am stiut, desi ea nu recunostea, ca toata aceasta dragoste era presarata si cu multe aspecte negative. Am intalnit odata un barbat musulman care mi-a spus ca n-ar putea iubi niciodata o femeie din tara mea fiindca, in opinia lui, toate romancele sunt “murdare”. Ca nu-si respecta barbatii, ca au renuntat la traditii, ca se iubesc cu oricine. L-am compatimit pentru toata cultura sa depasita si salbatica si am ras satisfacuta in sinea mea cand s-a indragostit nebuneste de o romanca pe care a luat-o ca prima si singura nevasta. Dar apoi, am intalnit un crestin care mi-a spus ca iubeste femeile romance. Pe toate! Deodata sau pe rand. Si-si facuse un adevarat harem format din femei care nu stiau una de cealalta. Se credeau iubite, norocoase, fericite. Acestui barbat nu i-am mai putut darui compasiunea mea. Si cred ca, spre deosebire de primul, el nu va fi niciodata iertat de Divinitate si nu i se va darui niciodata iubirea adevarata.

M-am lamurit ca exista magari si mitocani in orice colt alt lumii. Dar, in egala masura, am inteles ca iubirea si fericirea exista indiferent de limba si religie. Cred ca dragostea in sine este o limba universala pe care fiecare dintre noi o poate intelege, indiferent de coltul de lume din care provine si de numele pe care il invoca in rugaciunile sale. Insa, in egala parte, cred ca mediul in care crestem, cultura in care suntem educati, traditiile care ne sunt insuflate din frageda pruncie, joaca un rol indiscutabil in destinul nostru. Cred ca Divinitatea ne scoate in cale in repetate randuri ocazii de care putem profita sau nu. Iar cultura este cea care ne permite sa le vedem ori ba.

Nu cred ca orice fel de iubire poate razbi prin zidurile ridicate de civilizatie. Stiu ca exista fara doar si poate exceptii. Si ca acestea sunt iubiri de necuprins in cuvinte indiferent de limba in care sunt rostite.


Toate editorialele Kudika »