Fiecare avem un spatiu in care ne simtim bine. In care suntem in siguranta. Pe care il definim drept "teritoriul nostru" si il cautam ori de cate ori ceva nu merge bine. Imi amintesc destul de bine ca, in adolescenta, eram sigura ca nimic nu mi se poate intampla odata ce trec de Universitate. Pasind de pe Regina Elisabeta catre Rosetti, in directia Calea Mosilor, ma simteam indreptatita sa raresc pasul. Strada devenea, automat, un spatiu sigur. Ca si cand niciun raufacator n-ar fi pasit in aria din jurul casei parintilor mei.

Mai apoi, odata cu trecerea anilor, mi-am gasit linistea in vechiul nostru birou din strada Polona. Imi amintesc (si n-am sa uit cat voi trai) ca in ziua in care a murit bunica mea, am inchis ochii si am asteptat nerabdatoare sa ajung la birou. Nu stiam sa spun de ce, dar eram sigura ca acolo totul va redeveni "bine".

Apoi mi-am gasit linistea in casa mea. In coltul luminos din sufragerie, cu pisica in brate si o ceasca de cafea in mana. Pana cand, intr-o zi, spatiul mi-a fost invadat de o imagine care inca ma tine departe (dupa jumatate de an) de geamul respectiv. A fost dificil. Pentru ca, pentru intaia oara, ramaneam complet fara spatiu de siguranta. Nu mai aveam clipa de relaxare si moment de ragaz. Eram tot timpul in alerta, intinsa ca un arc, speriata ca de bombe.

Tensiunea mi-a scazut in ziua in care am pasit in bratele unui alt spatiu de siguranta. N-am notat atunci nimic. N-am banuit ca m-am linistit. Insa privind inapoi, catre ultimele luni din viata mea, am declarat surprinsa "Tu esti echilibrul meu". Am regretat ca i-am spus-o. Si am regretat ca linistea mea se gaseste acum intr-un corp mobil care poate actiona independent de vointa mea. Insa m-am bucurat simtind nivelul adrenalinei mele scazand treptat. Si am hotarat ca uneori trebuie sa ai incredere in cei din jur. Sa te bucuri ca exista. Si sa le multumesti ca, datorita lor, somnul ti-e odihnitor, cafeaua gustoasa si diminetile insorite.

Unde sau cine e spatiul tau de siguranta?




Toate editorialele Kudika »