Ma uitam in urma cu cateva zile, pentru a mia oara, la Harry Potter. Si ma minunam, cam tot a mia oara, cat de grea poate fi viata unor personaje care stiu sa faca vraji si pot folosi magia.

Mi-am imaginat ce-ar fi viata mea daca as avea o bagheta magica: as deschide toate usile in spatele carora ma incui fara chei, as zbura catre toate intalnirile pe care le ratez din lipsa de organizare, as vantura de doua ori din bagheta si as termina toata editia Kudika cat ai zice “hocus pocus”. Si as prepara licori magice de iubire, de slabire, de fericire. Iar la final as lua ceasul magic al lui Dumbledore si m-as intoarce in timp.

Aici am incetinit in visarea mea si-am inceput sa analizez, pas cu pas, ce nastrusnicii as face cu masina timpului. Am zugravit cu ochii mintii o noua poveste, aceea a vietii mele fara de greseala, fara regrete, fara ezitari. Si-am constatat, nu fara mirare, ca n-as schimba absolut nimic!

N-as vrea sa fiu gresit inteleasa. In cei aproape 27 de ani de viata am facut mai multe nazbatii decat in toate celelalte vieti adunate. Am facut alegeri dintre cele mai scrantite, am pierdut, am castigat, am gresit, m-am razgandit, am calcat stramb si am mintit. Am regrete pentru scene scurte, am momente in viata pe care incerc sa le uit, am episoade de durere, de planset si de suparare carora nu le mai pot tine numarul.

Mi-am dorit de un million de ori sa intorc ceasul timpului cu ani in urma, sa aterizez printr-un portal magic, fix in ziua si in momentul in care, pe la 16 ani, Tudor ma parasea pe aleea din spatele casei parintesti. As fi vrut sa am taria de a-i spune “la revedere” cu zambetul pe buze si nu cu siroaie de lacrimi pe obraji. Mai apoi, mi-as purta ceasul magic catre ziua admiterii la facultate. M-as duce sa beau o cafea in loc, sa citesc o carte si sa-mi vad de-o viata mai simpla si mai plina de timp frumos. Apoi, cu la fel multa stapanire de sine, i-as spune lui Radu in telefon, vreo 4 ani mai tarziu, ca nu ma intereseaza de m-ar parasi, ca poate pleca, se poate intoarce si ma poate iubi cand pofteste. Fiindca, intr-un final, tot asta a facut. Dupa acest episod, as opri ceasul prea des ca sa va pot povesti cate as schimba. Ce barbati as alunga, ce femei n-as mai minti sau compatimi, ce prietene as indeparta si cate lacrimi as economisi.

Si totusi, privind catre perioade mai lungi din viata mea, toate aceste lanturi de greseli, s-au insumat intr-o poveste minunata. Inteleg ca niciunul dintre momentele frumoase nu ar fi avut loc daca ar fi lipsit episoadele triste. Fiecare intamplare a decurs din alta, fiecare sut a fost un pas inainte, fiecare greseala m-a adus mai aproape de fericire. De n-ar fi fost Tudor, nu m-as fi calit pentru urmatorii, de n-ar fi fost Radu, viata mea nu si-ar fi gasit sensul, iar sufletul si mintea mea nu si-ar fi dat niciodata interesul pentru un viitor frumos, de n-ar fi fost facultatea, nu mi-as fi cunoscut cele mai bune prietene din Univers. Dumnezeule, cateodata, cand le numar, mi-e atat de frica sa nu fi omis vreo greseala importanta!

Uneori, uitandu-ma obiectiv la viata mea, nu pot crede cat de multe evenimente s-au inlantuit, cate coincidente s-au ciocnit, cate intamplari au decurs una din cealalta. Ma conving inca o data, daca mai era necesar, ca o mana nevazuta ne aranjeaza viata, ca nimic nu se intampla fara rost, ca fiecare durere e o lectie menita sa te pregateasca pentru ceva bun. Si, intr-un final, ca va veni un moment in care il vei privi si vei intelege de ce ti s-a intamplat tot ce ti s-a intamplat pana acum.

Toate editorialele Kudika »