Visez arareori sa imi petrec viata intr-o laguna albastra sub cerul
dogoritor al unei veri vesnice, scaldata de apele limpezi ale unui ocean straveziu, iubita de un el mereu al meu.

Imi imaginez, croindu-mi astfel prin vis o oaza de relaxare, ca mica mea laguna absoarbe in apele sale fiece problema si orice motiv de suparare. Ajung acolo de fiecare data inotand, spalandu-ma de pacate si de tristeturi, uscandu-mi sufletul inlacrimat in soarele plajei parasite si eliberandu-mi dragostea asupra barbatului din laguna, vesnic al meu, caci eu sunt singura femeie de pe acel pamant.

Din cand in cand ma amagesc spunandu-mi ca mi-am incarcat suficient sufletul cu energie. Arunc o privire spre realitate, ma uit in golul unor sentimente fade si ma intorc cat ai clipi in directia opusa. Si stiu ca numai in laguna noastra i-as deveni mireasa pe vecie. Si nu as vrea nicicand sa o parasesc.

Departe de lume mi-as dori uneori sa traiesc. Departe de prejudecati. De durere. De lacrimi. Departe de buzele pacatoase din jurul meu. Si de zambetele ispititoare din jurul lui. Departe de telefoane care nu mai suna. Si emailuri care nu mai ajung. Departe de locul unde m-a sarutat intaia oara. Si de acela unde m-a parasit ultima data. Departe de cel care este astazi. Aproape de cel care era ieri.

Aleg insa in fiecare zi sa continuu lupta in aceasta lume salbatica. Aleg sa iubesc astazi barbatul de ieri, sperand ca maine imi va iesi in cale acela care ma va face sa ma simt singura femeie de pe pamant. Indiferent unde vom fi.

Toate editorialele Kudika »