De mic copil mi-am facut un obicei in a-mi croi chipuri cioplite in dragoste. Mai intai a fost Topi, catelul astronaut dintr-un serial de desene animate, apoi Terry, rebelul din Candy-Candy. Au urmat, rand pe rand Tom Cruise, Richard Gere, Brad Pitt si Enrique Iglesias. Prin liceu m-am inamorat de un anumit Dani cu care, ani de-a randul n-am schimbat un cuvant. In visurile mele insa toti erau nebuneste indragostiti de mine, iar pana de curand n-a contat linia de separare intre lumea proprie imaginara si realitate de care ma ascundeam. Spun pana de curand fiindca am avut prilejul, probabil unic intr-o viata, de a-mi transforma o obsesie in dragoste reala.

Dupa ani de zile de atribuire pe nedrept a multor, multor calitati, de transformare a unui chip fara personalitate intr-un barbat perfect dupa propriile standarde, m-am gasit, intr-o seara magica in fata lui. De aceasta data insa era constituit intru totul din carne si oase si nu fantezii puerile si vise fara baza. Apoi am comis pacatul capital: nu m-am lasat sedusa, ci am pornit astfel. Nu i-am permis sa cucereasca teritorii din inima mea, i-am daruit-o pe toata neconditionat. I-am oferit prezumtia de perfectiune unui barbat care ma cucerise prin visurile mele si nu prin efortul sau. In mod surprinzator s-a ridicat exact la nivelul asteptarilor.

Mai bine de un an mai tarziu, plangandu-mi iubirea pierduta, mi-am dat seama ca abia atunci il iubeam pe el. Ca obsesia unui chip insufletit de mine se transformase mult mai tarziu in dragoste adevarata. Era insa prea tarziu: croindu-mi ani de-a randul viata prin fantezii am considerat inca din primul moment ca stiu totul despre el. Si poate ca printr-o intorsatura cromozomiala ori dumnezeiasca imi cunosteam sufletul pereche pe buna dreptate cu mult inainte de a-l intalni. El insa nu. Iar in disperarea mea de a sari in ritm alert etape importante dintr-o relatie pentru simplul motiv ca ele se desfasurasera deja in mintea mea, nu i-am lasat lui suficient timp pentru a ma cunoaste pe mine.

Am pierdut din vina mea si m-am resemnat. Nu-mi pot ierta insa greseala si voi face totul pentru a nu o repeta: obsesia omoara dragostea. Obsesia sufoca visurile, chiar daca tocmai prin ele se hraneste. Imprietenirea cu realitatea si cu propria persoana este probabil cea mai inteligenta alegere pe care o putem face. Iar in aceasta saptamana vom face impreuna primul pas in acest sens!

Toate editorialele Kudika »