“Geloasa? Eu? Niciodata!”, m-am hlizit in fata barbatului pentru care as fi ucis orice femeie care ii dadea tarcoale. Am intors spatele si am plecat rugandu-mi picioarele la fiecare pas sa respecte comenzile pe care sistemul meu nervos le trimitea. L-am lasat singur la petrecere, inconjurat de un milion de femei care roiau in jurul lui mai intens ca niciodata. M-am cuibarit in pat cu imaginea zambetului sau sadic intiparita pe retina si n-am lipit genele toata noaptea. Si n-am avut liniste ori somn mai bine de un an. Caci el era frumos, destept, si instarit. Iar eu imi numaram in fiecare seara sansele de a-i ramane unica fie numai pentru inca o zi.

Nu stiu daca m-a inselat vreodata. Iar daca m-a inselat, n-as vrea sa aflu niciodata. Stiu sigur ca toata aceasta spaima ingrozitoare de a nu-l pierde, vesnica urmarire si atentia sporita la orice fiinta de sex feminin care se gasea sau fusese vreodata in preajma lui mi-a scurtat considerabil existenta. Intreaga si permanenta investigatie pe care o realizam in jurul vietii sale personale m-a obosit pentru o mie de ani. M-am extenuat gonind orice concurenta feminina si pozand cu indiferenta in fata lui, incat nu am mai avut putere sa ma bucur de el si de simplitatea iubirii pe care am impartasit-o la un moment dat.

Mi-am spus ca o data in viata trebuie sa imi ascund pana la momentul optim adevaratele sentimente, sa joc intreg acel teatru ingenuu si pervers al cuceririi, sa clipesc suav din gene, sa par nestiutoare intr-ale vietii, sa ma prefac indiferenta la aluzii si zambete perverse din partea altor femei, sa ma fac iubita si sa cuceresc acel vanator nestapanit. Si a functionat. Dar a fost mult prea greu, iar sufletul meu nesigur si vesnic doritor de confirmari a cedat, a abandonat prada fiindca dupa atat de multa lupta era mult prea obosit sa o savureze. Nu am obosit aproape de mal, cum spune o veche vorba din popor, ci am ajuns la mal prea obosita pentru a ma bucura.

De-ar fi sa o iau de la capat nu stiu ce as face. As strange din dinti iar si iar pentru a-l cuceri sau as iubi fara limite si as gelozi fara frau? N-as mai avea putere sa o iau de la capat. Asadar, de aici inainte am sa iubesc in singurul mod in care stiu si-mi place: cu gelozie fara de sfarsit, cu posesivitate si pasiune. Caci daca iubirea nu ar presupune sa iti doresti ca respectiva persoana sa existe numai pentru tine, atunci nu stiu sigur daca s-ar mai numi iubire. Ce-ar fi dragostea fara gelozie?





Toate editorialele Kudika »