Nu stiu ce se intampla, dar am ajuns sa nu mai simt entuziasmul Craciunului. Imi amintesc cu nostalgie de perioada copilariei, cand asteptam nerabdatoare ajunul pentru a impodobi bradul de Craciun. Confectionam cele mai frumoase ghirlande din hartie creponata si puneam in brad cele mai colorate globulete pentru ca Mosul sa fie mandru. Stateam in bucatarie pentru a gusta pe furis din cozonacul proaspat scos din cuptor si pentru a savura din crema ramasa in straturi subtiri pe recipientele folosite. Ma pregateam de culcare seara devreme pentru ca orele sa treaca mai repede si reuseam sa ma trezesc la fiecare zgomot, gandindu-ma ca il prind pe Mos Craciun in “flagrant”. Dimineata, la prima ora, eram langa brad, desfacand cadourile si zambind cu gura pana la urechi de fericire. Pentru mine…asta era Craciun. Craciun in zilele noastre Copilaria a trecut, insa eu am ramas cu radacinile adanc infipte in acea perioada. Sunt un copil inchis intr-un corp de adult. Chiar si acum, dupa atatia ani, ma emotionez la venirea sarbatorilor, astept cu nerabdare ajunul si cadourile si cumpar ornamente pentru pom si casa. Nu am crescut, sunt inca in perioada in care Craciunul era o sarbatoare de familie. Inca de la jumatatea lunii noiembrie, comerciantii au inceput sa ne “bombardeze” cu spiritul Craciunului. Mall-urile s-au pregatit de sarbatoare, inca de la intrare facandu-ne cu ochiul un Mos Craciun grasut. Brazii deja au fost impodobiti, iar instalatiile cu beculete colorate au fost pornite. Pe la vitrinele magazinelor, putem vedea deja “zapada” din polistiren pe manechinii echipati de munte, iar pe ferestre sunt desenati cu spray alb fulgi de zapada si Mos Craciuni. Magazinele cu cadouri ne asteapta pregatite sa aruncam bani frumosi pe ornamente si alte decoratiuni, in timp ce colindele ne incanta urechile si ne incalzesc inimile. Daca o tinem in acest ritm, este posibil ca pana la Craciun sa ne topim de atata duiosie. Eu zic sa sarbatorim Craciunul in fiecare zi Daca tot grabim timpul inca din noiembrie, cred ca ar fi mai bine daca am sarbatori Craciunul in fiecare zi. Primavara, vara, toamna,... Craciunul ar fi o sarbatoare zilnica, in care toti am primi cadouri, am sta alaturi de familie si am manca placinta cu mere si scortisoara langa brad. Ne-am plictisi de la atata leneveala si ne-am ingrasa de la toate bucatele alese, ne-am certa cu familia de la prea multa dragoste oferita si primita si ne-am ruga sa scapam de acest cosmar. Si cand ma gandesc la saracul Mos Craciun si la cate drumuri ar trebui sa faca... De unde atatea cadouri pentru toti copiii din lume? Lasati-ne sa intram in spiritul sarbatorilor atunci cand este timpul si, va rugam din tot sufletul, nu ne mai furati Craciunul!
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: