VA RUGAM SA CITITI SI SA DATI MAI DEPARTE ACEASTA POVESTIOARA.

Păr hidratat, sănătos și ușor de pieptănat? Se poate!

In mod normal nu postez astfel de mesaje deoarece imi place ca viata mea sa ramana privata si nu vreau sa fac astfel de gesturi lucruri publice. Insa in seara asta simt nevoia sa impartasesc cu voi o mica poveste.

Am fost la meciul Chicago Bears astazi. Am cheltuit 32 dolari pe biletele de tren, 200 de dolari pentru biletele noastre, 7 dolari pentru un hotdog si 41 de dolari la un bar dupa meci. Am platit atat de multi bani pentru a veni si a petrece o zi frumoasa in oras, chiar daca era frig. Acum ma simt vinovata. Avem mai multi bani decat ceea ce ne trebuie si de zeci de ori mai mult decat si-ar dori sa aiba cei care nu au deloc.

Temperatura de astazi era de -1grad Celsius, asa ca am aruncat pe noi cele mai groase haine pe care le-am gasit prin sifonier. Pe langa blugi si camasa am purtat doua perechi suplimentare de pantaloni, patru tricouri, doua jachete, trei perechi de sosete, doua perechi de manusi, o haina, o caciula, o esarfa si noua pereche preferata de cizme.

In timp ce in barul in care am fost dupa ce meciul s-a incheiat era foarte calm, am scos totul… cu exceptia pantalonilor, a sosetelor, a unui tricou si a caciulii. Am aruncat totul intr-o punga si, cand am plecat, am luat punga cu mine si doar mi-am pus geaca peste tricou.

Drumul pana la gara a fost unul scurt… in timp ce mergeam, am observat intr-un colt al unui bloc o femeie fara adapost, zgribulita, imbratisandu-se, incercand sa se incalzeasca. In acel moment, iubitul meu si alti doi prieteni au inceput sa grabeasca pasul, spunandu-ne ca trebuie sa ajungem la timp pentru

a prinde trenul astfel incat sa nu fim nevoiti sa il asteptam pe urmatorul.
Am trecut strada si am avut o senzatie de parca imi venea sa vomit. Pana acum vazusem numeroase persoane fara adapost, dar din anumite motive am fost atrasa doar de aceasta femeie. Le-am spus prietenilor mei sa ma astepte pentru cateva minute si m-am intors din drum pentru a vorbi cu ea.

In timp ce ma apropiam de ea, am vazut scris pe cartonul pe care il tinea in mana: “Ajutati-ma si pe mine cu cizme si haine de iarna.” In acel moment mi-am dat seama ca trebuie sa ii dau cizmele mele.
Mi s-a parut putin nebunesc pentru ca trebuia sa merg pe jos pana la gara doar in sosete.

Am intrebat-o cat poarta la incaltari… avea acelasi numar ca si al meu. Am intrebat-o cat poarta la haine… avea aceeasi dimensiune cu a mea.

AVEAM TOT CE II TREBUIA IN PUNGA PE CARE EU O CARAM DUPA MINE. Bluze, tricouri, manusi, esarfa.

Cizmele pe care ea le avea erau vechi si ude. Ale mele erau calduroase si rezistente la apa.

I-am dat punga cu imbracaminte si pizza pe care o luasem la pachet… si i-am spus ca vreau sa ii dau cizmele mele.

S-a ridicat in picioare si a inceput sa planga. M-am asezat langa ea, mi-am scos cizmele din picioare si i le-am dat ei. A spus ca sunt cele mai frumoase cizme pe care le-a vazut in viata ei.

Am facut cunostinta si am schimbat cateva cuvinte. Paream de aceeasi varsta. Am vorbit mult… nu prin cuvinte, ci doar uitandu-ne una la alta. Cand ochii nostri s-au intalnit pentru prima data ea arata trista si obosita… dar cand sa plec am simtit caldura si recunostinta.

Am inceput sa merg… apoi ea mi-a zis: “Nu vreau sa racesti din cauza mea, vrei sa iti dau cizmele mele vechi?”

Ea… o femeie care nu avea nimic, mi-a oferit aceste cizme… Cizmele ei. Le-am purtat tot drumul pana acasa.

Numele ei era Amy si ma gandesc tot timpul la ea.

Daca simtiti nevoia de a face ceva pentru cineva, vreau sa va incurajez sa faceti acel lucru.

Daca cineva are lucruri de care nu are nevoie si vede o persoana in nevoie, dar nu are nicio mila pentru aceasta persoana… cum este posibil ca dragostea lui Dumnezeu sa fie in acea persoana? Dragi copii, sa nu iubim cu cuvinte, ci cu actiuni si cu adevaruri.

sursa material + foto: kelly.mcguire, Facebook

foto prima pagina: Mikael Damkier, Shutterstock

7 Lectii de viata puternice invatate din Alchimistul
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: