Sa alergam cu totii prin ploaie

O fetita de doar sase anisori era cu mama ei la cumparaturi; afara turna cu galeata.. era ploaia aia de vara, cu stropi mari si reci, care anunta un curcubeu imediat dupa ce norii isi fac de cap. Stateam cu totii la iesirea din supermarket si asteptam sa se opreasca.

Multi dintre noi eram iritati pentru ca natura ne-a stricat planurile. Eu sunt mereu fascinata de ploi. M-am pierdut in sunetul facut de picaturi si ma minunam cum cerul spala murdaria si praful lumii. O voce dulce m-a scos din visarea mea.

"Mama, hai sa alergam prin ploaie." - a spus fetita de langa mine.

"Ce?" - a intrebat mama ca si cum nu ar fi auzit.

"Hai sa fugim prin ploaie." - a repetat micuta.

"Nu, draga mea. Vom astepta aici pana cand se incetineste." - a raspuns mama.

Fetita a asteptat aproximativ un minut, apoi a repetat "Mami, hai sa alergam prin ploaie."

Mama: "Ne vom uda hainele daca facem asta."

Fetita, in timp ce tragea de bratul mamei sale: "Ba nu! Nu asta ai spus de dimineata."

Mama: "De dimineata? Cand am spus ca putem alerga prin ploaie fara sa ne udam?"

Fetita: "Nu iti amintesti? Cand ai vorbit cu tati despre cancerul lui, ai spus <<Daca Dumnezeu ne scapa de asta, atunci El ne poate scapa de orice."

Toti oamenii au ramas muti de uimire. Nu am mai auzit nimic... doar ploaia. Stateam cu totii si ne uitam cum picaturile de apa loveau pamantul. In urmatoarele minute nimeni nu a plecat. Mama s-a oprit si s-a gandit pentru o clipa ce poate spune.

Acum, unii vor rade de ea si o pot mustra pentru ce a ales sa faci. Altii vor ignora aceasta poveste... dar acesta a fost un moment de care acea fetita avea mare nevoie. Un moment in care increderea unei persoane nevinovate poate fi hranita cu putere astfel incat sa infloreasca credinta.

"Draga mea, ai perfecta dreptate. Hai sa fugim prin ploaie. Daca Dumnezeu ne uda, inseamna ca este necesar." - a spus mama.

Apoi au fugit in ploaie. Stateam cu totii si ne uitam la ele, zambind si razand in timp ce ele alergau prin baltoace. S-au udat... dar au fost urmate de cativa oameni care au tipat si au ras ca niste copii pe drumul pana la masinile lor.

Si da, am facut-o si eu... am fugit in ploaie. M-am udat.. aveam nevoie.

Din anumite motive, viata ne poate lua bunurile materiale, ne poate lua banii si ne poate lua sanatatea. Insa nimeni nu va putea vreodata sa ne ia amintirile pretioase. Nu uitati sa va faceti timp si sa profitati de oportunitatea de a lasa amintiri zi de zi.

Sper ca si voi veti alerga prin ploaie.

foto prima pagina: EkDanilishina, Shutterstock