Mama, te vreau in preajma mea pentru mult... mult timp!

Mama mea are 73 de ani. Imi intinde o para culeasa chiar de ea si imi spune cu o voce calda "Nu arata bine, dar sunt foarte gustoase. In plus, am avut grija de ele, nu au fost stropite cu nimic. Tu iubesti perele. Ia si papa!"

Iau para din mana ei. Iau si un pahar de lapte. Iubesc laptele.

Plec din casa, ma urc in masina si incep sa conduc.

Nu stiu unde ma duc... Trec pe langa case si blocuri. O vizitez pe langa mama din cand in cand - dupa ce imi fac toate treburile. Dupa ce beau cafea cu prietenele mele si dupa ce imi fac unghiile la salon. Ii aduc ceva de mancare, o intreb ce face, o ascult cu atentie cand imi spune ceva si ma enervez cand o aud cat de nelinistita este si ce probleme mici are. Apoi plec... si eu am propriile probleme de care trebuie sa ma ocup.

Mama imi spune de fiecare data ca nu sunt imbracata bine, ca ar trebui sa imi iau o geaca mai groasa, o esarfa mai calduroasa... si ca de-asta ma plang de durerile in gat. Imi spune si ca lucrez prea mult si ca este timpul sa iau lucrurile mai lent. Este de acord cu mine pentru ca viata este prea complicata.

Locuiesc la 40 de kilometri distanta de ea. O sun in mod regulat si ii ascult povestile, fara graba: ce a gasit la piata, ce mai face sora ei, cum a smuls toata iarna care a crescut dupa ploaie, cum nu a reusit sa planteze mai multe rasaduri de rosii, cum florile nu mai inflooresc.

Of, aceste povesti ma plictisesc. Se pare ca nimic important nu s-a mai intamplat in viata ei. Ma enervez putin pe ea cand se plange de durerea pe care a avut-o si ii cer din nou, pentru a nu stiu cata oara, sa mearga la un consult... si ea iar schimba subiectul.

Apoi imi spune: "Ei... la cine sa ma plang in afara de tine? Nu mai am pe nimeni."

Imi ingheata sufletul cand aud asta... imi dau seama cat de grea este singuratatea. In final, inteleg ca acele momente pe care le petrece cu mine la telefon, in care se plange sau rade, in care ne ciondanim despre cine are dreptate si cine nu - toate acestea sunt viata noastra.

Inchid telefonul si ma gandesc sa ii fac o vizita neanuntata. Ajung la ea si imediat se pregateste sa imi gateasca cina. Vrea sa imi puna si un pahar de vin. "Nu pot, conduc!" - ii spun.

Iau pe mine puloverul ei pentru ca este destul de racoare. Cand vede asta, mai baga cateva lemne in soba pentru ca in bucatarie sa "se mai incalzeasca un pic." Si inca o data... eu devin fetita ei. Mananc cu pofta pentru ca ea stie sa faca cea mai buna mancare. Are gust de acasa, de copilarie. Si parca toate problemele mele dispar.

Mama, vreau sa traiesti mai mult, mult mai mult... pentru ca nu stiu ce se va intampla cu mine daca nu iti voi mai auzi vocea la telefon. Pentru ca nu stiu cum ma voi descurca fara bucuria ta, fara mancarea pe care o pregatesti pentru mine si fara privirea calda cu care ma privesti... fara aceste momente care ma fac sa simt ca acasa este intotdeauna frumos si confortabil. Fara griji, fara probleme... pentru ca tu esti aici si ai grija ca mie sa imi fie intotdeauna bine.

foto interior si prima pagina: cosanzene, Instagram

---