Comunicat de presa

Cel mai rapid pianist in concert la Bucuresti: Havasi - Symphonic Red Concert Show!

Încă o dată, vântul schimbării se va auzi la București, pe 12 iunie, la Romexpo, în cadrul unui concert de colecție al legendarei trupe germane Scorpions, din cadrul Crazy World Tour, adus în Romania de Events (www.events.ro).

Fiecare mișcare de schimbare puternică a fost însoțită de-a lungul timpului de propriul său refren memorabil, care răsună atât de familiar atât în urechile celor care au trăit schimbarea, cât și în ale celor care doar au auzit poveștile și îi intuiesc impactul. Cea mai de succes balada a Scorpions, „Wind of Change”, este considerată simbolul căderii Zidului Berlinului și face valuri adânci până în ziua de azi, când poate va inspira și va însoți o nouă schimbare. Despre asta e vorba când vorbim de rock – de muzică ce lasă semne, inspiră generații, nu are vârstă și asupra căreia nu poți și nu are sens să intervii, căci mesajul va fi mereu actual și va transcede generații.
Ne înconjoară aceeași Crazy World unde, spre sfârșitul anilor ’60, niște tineri muzicieni din Germania ce se refăcea după al doilea război mondial au fost marcați de muzică ce se auzea de peste Ocean. Originară din Hanovra, trupa a luat naștere din inițiativa chitaristului Rudolf Schenker și s-a consacrat în anii ’80 cu piese care au fost pe buzele tuturor, ca “No One Like You”, “Still Loving You” și “Rock You Like A Hurricane”, afirmându-se totodată drept cel mai important grup heavy al Germaniei. Balada “Wind Of Change”, simbol al schimbărilor politice puternice din Europa din 1989, a devenit rapid un succes pe plan mondial, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991. Pe scurt, aceștia sunt Scorpions – una dintre cele mai longevive trupe de rock, cu peste 50 de ani de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, a căror muzică sună la fel ca în prima zi și care ilustrează aceleași idealuri care ne țin umani, în viață și mergând înainte.

Scorpions revin la București pentru mai multă magie și inspirație pe 12 iunie, la Romexpo iar biletele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești). Între 19 și 31 martie, sunt disponibile bilete în pre-sale la prețul de 350 lei (Tribuna), 245 lei (Golden Ring), 173 lei (Gazon A) și 136 lei (Gazon B). De pe 31 martie și până la data evenimentului, biletele vor avea costurile de de 350 lei (Tribuna), 270 lei (Golden Ring), 190 lei (Gazon A) și 150 lei (Gazon B).

Despre Events
Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a căror misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, spectacolele Cirque du Soleil și târgurile Summer Exhibition și Home High Tech.

Mai multe concerte la ARTmania Festival Sibiu 2011

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: