Setari Cookie-uri

Ești specială și irepetabilă. De ce nu lași să se vadă asta?

Ce-ți dorești, făcut de mână.

Stilul meu vestimentar e greu de definit pentru că se află undeva la intersecția dintre vintage Coco și ”sunt pregătită pentru apocalipsa zombie, come at me!”. Ca în cele mai multe dintre cazuri, hainele și accesoriile pe care mi le aleg depind de starea de spirit pe care o am. De asemenea, deloc surprinzător, îmi place să cred că acesta este printre puținele mele talente native. Nu știu să cos, să lipesc, să meșteșugăresc dar știu să așez ca-n poze lucruri meșteșugărite de oameni infinit mai talentați decât mine.

Am avut întotdeauna o dilema serioasă cu privire la ținutele pe care le port și am ocolit cele mai multe dintre magazinele cu haine de serie în favoarea micilor buticuri în care săpam hămesită după fuste înflorate, bluze cu croială victoriană și cercei mari. De altfel, dacă le întrebi pe fetele din birou, știu și ele că cele mai multe dintre hainele mele au două surse: un magazin micuț, cochet de la Domenii și Breslo.ro.

Citește și:

Am descoperit platforma de care vă povesteam într-un impuls de sminteală pseudo-creativă. Ajunsesem în punctul în care încercam să îmi croiesc singură hainele însă din cele două mâini stângi din dotare nu-mi ieșeau decât niște aproape fuste fără tiv și niște aproape rochii cu aer diafan de sac de gunoi. În căutare de materiale mai bune, pentru că desigur, eșecurile mele într-ale croitoriei sunt puse pe seama lor, am ajuns pe Breslo. Puseul meu de imaginație și-a atins apogeul acum câțiva ani buni și s-a stins la fel de repede pe cât a apărut. În schimb, platforma a crescut, s-a dezvoltat și a împlinit anul acesta 10 ani de existență creativă. A devenit astfel nu doar un marketplace, ci și casa oamenilor pricepuți, îndemânatici și îndrăgostiți iremediabil de frumos.

Citește și:

Dacă spre deosebire de mine ai mâini dibace, platforma online îți va oferi modalitatea ideală de la împărtăși oamenilor din talentul tău. De asemenea, vei găsi aici o comunitate de oameni creativi care îți vor oferi tot sprijinul și încurajarea de care ai nevoie pentru a-ți valorifica priceperea. Pentru creatorii aflați la început de drum, mințile istețe de la Breslo vor lansa o aplicație de mobil care să aducă mai aproape creatorii și iubitorii de frumos. Astfel, poți începe să îți pui în valoare talentul și să iei legătura mai ușor cu potențialii clienți. Așa cum vei vedea în clipul de mai jos, e loc pe Breslo pentru toată lumea, fie că ești în căutarea unor produse unice care să îți pună în valoare personalitatea, fie că îți dorești un loc sigur și prietenos unde îți poți transforma pasiunea în propria ta afacere.

Citește și:

Eu am găsit aici nu doar o sursă de inspirație, ci și un soi de oglindă a personalității mele. Într-un moment de Carrie Bradshaw, m-am întrebat, căutând printre sutele de produse unice de pe site, dacă hainele sunt, de fapt, o oglindă a personalității, așa cum ziceam, sau sunt mai degrabă un paravan, un jemanfichism față de reguli nescrise. Paiete ziua? Why not, o să mă dea cineva jos din autobuz că le bate lumina-n ochi? Fustă creion cu cămașă bărbătească? Da, mulțumesc!

Indiferent de relația pe care o ai cu hainele și accesoriile tale, e important de subliniat faptul că ele sunt cartea ta de vizită. Și dacă-i așa, de ce să nu fie una onestă? Dacă vrei să te joci, să îți compui propria amprentă stilistică, vei găsi cu siguranță toate elementele necesare pe Breslo.ro. Lasă-ți imaginația să bată câmpii cu grație printre toate piesele statement, inedite și lucrate manual care îți vor pune în valoare personalitatea. Ești unică, ești specială, ești irepetabilă! Nu te pierde în mulțimea monocromă atunci când tu vibrezi în culori vii, ai atat de multe de oferit, de spus și de realizat.

Citește și:

Foto prima pagina Golubovy/Shutterstock

Vizionare placuta


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.