Concertul Scorpions, ca pe vremea când eram noi (și ei) tineri

Nu i-am văzut niciodată live în concert pe Scorpions până acum și despre ultima lor vizită în România n-am auzit numai de bine. Vaaai, dragă, sunetul prost! Vaai, dragă ce-au îmbătrânit! Vaaai, dragă, nici Scorpions nu mai sunt ce-au fost!

Ne-am dus, deci, fără așteptări și totuși pline de entuziasm și de speranța că unii oameni sunt ca vinul. Pe măsură ce trece timpul, devin mai buni. Cred, totuși, că venirea lui Mikkey Dee în actuala formula Scorpions a fost ca o transfuzie de energie bună.

În deschidere i-am ascultat pe Salamandra și Compact B, veterani ai muzicii rock, mai mult decât potriviți în peisajul muzical respectiv. Leo Iorga și Adi Ordean, de altfel, sunt doi dintre marii artiști români ai genului și au reușit, cu maniera tipică, să ne poarte înapoi în timp, atunci când la radio încă se auzeau piese că Mă voi întoarce și Să te gândești la mine.

În cele din urmă, Scorpions au apărut pe scenă, relaxați și zâmbitori, știind deja că sunt bine primiți de publicul român de toate vârstele. Undeva mai în fața noastră în public, un cuplu trecut de 60 de ani era deja obosit de dans iar în dreapta noastră, un grup de patru puștoaice care însumau aproape 60 de ani au urlat de fericire atunci când i-au văzut pe Meine, Schenker&Co.

Ce-i drept, zbieretele lor la începutului fiecărei piese de Omagaa, o să plâng! au devenit rapid enervante dar le-am apreciat din tot sufletul că sunt la Scorpions și nu la Șatra Benz, de exemplu. N-avem nimic personal cu Șatra, doar că reprezintă tot ce e mai rău în peisajul muzical de azi.

Deși turneul se numește Crazy World, de pe albumul cu același nume n-au răsunat decât câteva piese. În schimb, Wind of Change, Big City Lights, Still Loving You și Rock you like a hurricane au electrizat publicul.

Între noi fie vorba, ne-am dori că accesul cu telefoanele mobile să fie interzis la concerte. Sigur, înțelegem entuziasmul oamenilor și faptul că vor să ia cu ei măcar o bucată dintr-o astfel de seară dar pe de cealaltă parte, media de înălțime în grupul nostru este de 1, 63 așa că am văzut o parte considerabilă a concertului prin ecranele telefoanelor. Celorlalți.

Nu are sens să dăm spoilere din concert dar vă putem spune asta: tributul pe care Scorpions l-au adus lui Lemmy de la Motorhead este unul dintre cele mai frumoase momente de gen la care am asistat vreodată. Chipul artistului pe fundal și Mikkey Dee, fostul său coleg, dirijind Overkill cu pasiune, au făcut-o pe cel puțin una dintre noi să plângă (hapciu, Carmen, hapciu) și să strige mai tare decât grupul de adolescente din dreapta.

Una peste alta, băieții de la Scorpions are going out with a bang și trebuie, măcar o dată în viață, să îi auziți live. Acum, până nu ne trezim toți fani Scorpions postum.

---