Setari Cookie-uri

De 18 ani, Festivalul Brazilor de Crăciun aduce copiii la școală

România pierde pe drumul spre școală, în fiecare an, aproape 30.000 de copii înainte de a termina gimnaziul, copii care nu se mai regăsesc ulterior, decât în număr infim, în programe speciale de reincluziune educațională.

Comunicat de presă

Astfel, copiii care provin din familii aflate în sărăcie relativă (sub 60% din mediana veniturilor)1, odată ce abandonează școala, sunt abandonați de întreg sistemul social, pentru că reintegrarea lor presupune o rețea funcțională de servicii publice și programe focusate pe beneficiar, pe care România nu o are.

Organizatia Salvati Copiii

Copiii vulnerabili din orașele mari au cel mai redus acces la programe de sprijin

În ceea ce privește accesul copiilor din România, cu vârsta între 6 și 12 ani, la servicii de tip after-school, indiferent de mediul de proveniență al familiei sau de venituri, 84,1% dintre copii nu au acces, în condițiile în care media UE este de 65,9%. Datele oficiale (EUROSTAT) arată că situația este cu atât mai dramatică, cu cât copilul face parte dintr-un mediu socio-economic vulnerabil din marile orașe: doar 6% dintre copiii care provin din familii vulnerabile din orașele mari au acces gratuit la servicii educaționale de suport, în vreme ce în urbanul mic procentul ajunge la 38,6%. În ceea ce privește situația copiilor din mediul rural, dintre cei care provin din familii afectate de sărăcie relativă, numai 8,9% beneficiază gratuit de programe de sprijin pentru educație.

Citește și:

Festivalul Brazilor de Craciun

De cealaltă parte a balanței, rata abandonului școlar rămâne constantă: în perioada 2010-2017, între 25.000 și 35.000 de copii au abandonat, anual, învățământul primar și gimnazial, conform statisticilor INS. Numai în anul școlar 2016-2017, 26.850 de copii au părăsit școala, înainte de încheierea ciclului gimnazial.

Festivalul Brazilor de Craciun

De ce?

Răspunsul este frust: pentru că, pe de o parte, sărăcia este un factor de discriminare educațională, care deschide un cerc vicios în care copilul rămâne prins, iar, pe de altă parte, politicile publice nu au ca prioritate școala.

România a alocat pentru educație unele dintre cele mai mici procente din PIB, în comparație cu statele membre UE. Deși Legea 1/2011 privind educația națională stabilește ca din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale să fie alocat minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv (art. 8), țara noastră a alocat în 2017 și 2018 sub 3% din PIB (2,86%, respectiv 2,98%).

Citește și:

Organizatia Salvati Copiii

”La fiecare rectificare bugetară aproape, constatăm că educația mai pierde niște bani. Asta, în condițiile în care finanțarea oricum e deficitară, iar modul de repartizare a banilor îl ocolește tocmai pe copilul aflat în situație de risc. Situația copiilor vulnerabili este dramatică: avem în față imaginea brută a felului în care copilul este pierdut de sistem, pentru că numai 16% dintre cei care au nevoie primesc, în mod real, sprijin pentru a putea rămâne în școală. Recuperarea acestor copii este o preocupare majoră pentru Salvați Copiii România”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizatia Salvati Copiii

Finanțarea deficitară a învățământului, multiplele reforme începute și abandonate pe traseu au făcut ca, în doar opt ani, costurile ascunse ale educației să se dubleze: în medie, de la 1.490 lei per copil la 3.093 lei, potrivit ultimei cercetări realizate de Salvați Copiii România. Decontul îl plătesc părinții, iar copiii ai căror părinți nu au resursele financiare necesare sunt vulnerabilizați și discriminați din start.

Citește și:

De 18 ani, Festivalul Brazilor de Crăciun aduce la școală copiii aflați în risc de abandon

Festivalul Brazilor de Crăciun este evenimentul de tradiție al Organizației Salvați Copiii. An de an, Festivalul și-a deschis porțile companiilor, personalităților publice, tuturor celor care au înțeles că investiția în garantarea dreptului la educație pentru toți copiii este un cec în alb pentru societate.

Într-o seară unică a anului, designeri implicați își pun creativitatea în joc și dau naștere unor adevărate povești de Crăciun, despre bucurie, căldură și cărți citite. Pentru că toți copiii ar trebui să aibă garantat dreptul de a citi, brazii sunt licitați, iar fondurile ajung direct la copiii care au nevoie de tot sprijinul nostru pentru a putea învăța în școală.

Citește și:

Festivalul Brazilor de Craciun

Iar rezultatele se văd

În cei 18 ani dedicați exclusiv cauzei copiilor pentru care educația rămâne un drept numai pe hârtie, Salvați Copiii România a readus în școală 34.485 de copii din 36 de județe, dintre care în programe de tip Grădiniță estivală - 7.556 de copii, în programe de tip Școală după Școală – 23.083 de copii, iar în programul A Doua Șansă – 3.846 de copii, reușind să strângă cu ajutorul companiilor suma de 4.547.800 de euro. Sunt copii recuperați și care, odată ce primesc sprijin, luptă cu adevărat pentru șansa lor, așa cum o arată și rezultatele.

Astfel:

Dintre copiii care au beneficiat de serviciile sociale și educaționale ale grădinițelor estivale Salvați Copiii, aproape 93% sunt școlarizați, doar 2,39% dintre ei sunt în afara sistemului de învățământ de masă (școală/grădiniță), iar diferența, de 4,61%, se află în străinătate, în urma migrației economice a părinților;

Citește și:

În programul Școală după Școală - 92% dintre copii au înregistrat progrese școlare față de situația anterioară participării la program, 45% dintre copiii beneficiari au înregistrat rezultate școlare bune și foarte bune, iar 20% dintre ei au obținut premii la concursurile școlare;

În programul A Doua Șansă – în medie, 85% dintre copii au promovat cel puțin un modul la sesiunile de examinare organizate anual.

Ambasadorii binelui

Brazii pentru Ediția de majorat a Festivalului Brazilor de Crăciun au fost creați de:

• Doina Levintza • Stephan Pelger & Club Med • Inside Academy & JYSK România • Dhaniel Nora–Purple Flowers & Sephora • Dorin Negrău • Octavian Roman-Creativ Interior, cu sprijinul Stwoodio • WizzDesign & Iulia Totoianu, cu sprijinul Libris.ro • Anca Fetcu Lupu, cu sprijinul Olin & Oscar Downstream • Nicu Bocancea & Florăria Iris • Veronica Schmidt & Fundația Michael Schmidt • Laura Hîncu & Green Spots • Le Midì, Fine Italian Jewelry • Art Safari București • Anton Sandu & STYLAND • Tudor Laban & Obsentum • Adela Pârvu & Stona.ro • Ioana Uretu-Cărți, Dulciuri și Flori & Metropolitan Jewelry • Maria Finta, Ioana Vallimarescu și Luiza Niculusca & Time Critical Line • Mihaela Bachmann • Ana & Maria Mohonea • Ștefania Mircea & Salvați Copiii.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
27 Noiembrie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.