Străinul de lângă mine al româncei Irina Binder, este cea mai vândută carte pe Libris.ro în 2018, fiind cartea preferată în 30 dintre cele 42 județe ale țării. Cartea Insomnii, a aceleiași autoare, se află pe locul 2 în topul național, urmată de volumele Micul Prinț de Antoine de Saint Exubery, Medicina, nutriție și bună dispoziție de Simona Tivadar și Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari.

România în cărți citite: harta cititorilor

București, cu 313.517 cărți, Brașov, cu 130.873 și Cluj cu 83.488 sunt județele în care s-au comandat cele mai multe cărți prin Libris.ro în 2018. Cele mai vândute titluri în aceste județe au fost Străinul de lângă mine de Irina Binder în București, Orbi de Petronela Rotar în Brașov și Constituția României, în Cluj.

Brașovenii, bucureștenii și ilfovenii au plasat cele mai multe comenzi raportat la populația județului.

Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Brașov, 155 lei, aproape dublă față de media națională, în valoare de 80 lei. Cel mai fidel client de pe Libris.ro este tot din Brașov, el plasând 238 comenzi în decursul anului 2018. De altfel, clienții din Brașov au făcut în medie 1,73 comenzi, cea mai mare valoare în raport cu județele țării. Clienții din Bacău au plasat în medie 1,45 comenzi, iar cei din Cluj și București, 1,44 comenzi.

Ce citesc românii: Topuri General, Beletristică, Cărți pentru copii, Dezvoltare Personală

Beletristică, Dezvoltare personală și Cărți pentru copii sunt cele mai populare categorii de carte pe Libris.ro, alături de Manuale și carte școlară, în aproape toate județele țării.

Preocuparea părinților pentru educația copiilor este tot mai ușor de remarcat în toate zonele țării. Manualele școlare, cărțile pentru copii și cărțile de parenting sunt constant în topul categoriilor preferate, top dominat în continuare de Beletristică. Ne bucură să remarcăm și popularitatea în creștere a cărților scrise de autori români –declară Laura Țeposu, Director Dezvoltare și Fondator Libris.ro.

Top 10 național - cele mai vândute cărți pe Libris.ro în 2018:

    Străinul de lânga mine - Irina Binder Insomnii - Irina Binder Micul prinț - Antoine de Saint-Exupery Medicină, nutriție și bună dispoziție - Simona Tivadar Sapiens. Scurtă istorie a omenirii - Yuval Noah Harari De vorbă cu Emma ed.3 - Vitali Cipileaga Orbi - Petronela Rotar Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni - Ioana Chicet-Macoveiciuc Puterea extraordinară a subconștientului tău - Joseph Murphy 27 de pași - Tibi Ușeriu

Top 5 cele mai vândute din Beletristică pe Libris.ro în 2018: Străinul de lângă mine - Irina Binder

Orbi - Petronela Rotar

Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni - Ioana Chicet-Macoveiciuc

Privind înăuntru - Petronela Rotar Eu încă te iubesc - Cristina Chiperi

Top 5 cele mai vândute din Cărți pentru Copii pe Libris.ro în 2018:

    Cele mai frumoase povești - Ion Creangă 100 de jocuri distractive și educative Montessori. Vocabular - Lumea plantelor Jocuri ale minții - Sarah Khan Creionul magic - Caiet de activități - Grupa mică 3-4 ani - Cristina Bănică

Top 5 cele mai vândute din Dezvoltare Personală pe Libris.ro în 2018:

Insomnii - Irina Binder De vorbă cu Emma ed.3 - Vitali Cipileaga Cele cinci limbaje ale iubirii - Gary Chapman Ascultă-ți corpul, prietenul tău cel mai bun! ed. 3 - Lise Bourbeau De vorbă cu mine însumi - Prentice Mulford

Cititori care folosesc cel mai mult dispozitivele mobile pentru a comanda pe Libris locuiesc în Timiș

Traficul înregistrat de pe dispozitive mobile pe Libris.ro în 2018 a ajuns la 60%, iar ratele cele mai mari de folosire au fost observate la vizitatorii din Timiș (76%), București (72%) și Cluj (71%). La polul opus din perspectiva folosirii dispozitivelor mobile se află vizitatorii din Harghita (53%), Covasna (54%) și Brăila (57%).

Faptul că oamenii cumpără cărți tipărite de pe mobile este un semn că, deși ne adaptăm tot mai mult la viața digitalizată, ne dorim în continuare să petrecem timp offline. Este o tendință observată global și mă bucur să văd că ne aliniem la ea și ne alocăm mai mult timp pentru lectură –adaugă Laura Țeposu.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: