Sunt Lorena și am stricat Crăciunul

Sunt Lorena și am stricat Crăciunul

24 decembrie 2012, îmbrăcată cu jumătate de dulap: două perechi de șosete, trei de pantaloni, vreo 4 pulovere, geacă, căciulă, fular și mănuși, mă pregăteam să plec la colindat

În fiecare an la mine în familie e exact la fel: ne adunăm toate rudele, mâncăm până leșinăm, apare unchiul ăla care „gustă” vinul, se îmbată primul și strică petrecerea, iar copiii (până de curând mă încadram în aceeași categorie pentru că abia am împlinit 19 ani) pleacă la colindat în tot satul. Pentru a înțelege toată povestea, o să dăm puțin timpul înapoi și o să mă întorc la Crăciunul meu de acum vreo 7 ani.

24 decembrie 2012, îmbrăcată cu jumătate de dulap: două perechi de șosete, trei de pantaloni, vreo 4 pulovere, geacă, căciulă, fular și mănuși, mă pregăteam să plec la colindat alături de verișoara mea mai mică de care trebuia să am grijă. Și nu știu cum e în alte orașe, însă la mine la sat, undeva în Moldova, pe stradă trebuie să ai grijă la două lucruri: câini și bețivi. Și nu sunt agresivi, însă sunt curioși (bețivii, nu câinii), iar până nu răspunzi de 10 ori la întrebarea „A cui ești tu?”, nu poți să pleci mai departe pentru a vesti Nașterea Domnului. Revenind la povestea noastră, înarmată cu un băț pentru câini, cu verișoara mea (pe care o să o numim Dana) de mână și înghețată de frig am luat satul la pas din casă în casă. Nu o să vă spun exact ce se întâmpla, dar voi rezuma în câteva cuvinte: câini, talent 0, mandarine și plâns. De ce plâns? Pentru că Dana, la cei 6 ani ai ei, nu era prea fericită de acest obicei și din două în două case ea spunea că vrea la mă-sa.

Pe când deja cântasem aproape la jumătate dintre casele pe care le aveam în vizor, Dana se uită la mine roșie toată și îmi spune că ea vrea să plece acasă. Eu, mai mare și mai deșteaptă (12 ani, să nu uităm) încerc să îi explic cum trebuie să terminăm de colindat ca să vină Moș Crăciun la noi. Bine, nu cred că am fost calmă deloc pentru că și eu muream de frig și de somn, iar replica mea a fost ceva de genul „DACĂ NU CÂNȚI, TE SPUN MAICĂ-TII ȘI NU MAI GĂSEȘTI NIMIC SUB BRAD!” S-a uitat foarte superficial la mine, spunându-mi că Moșul îi aduce cadouri și că pot să îi zic liniștită mătușii mele că ea nu a cântat pentru că Moșul oricum vine. Tot ce am putut să fac în acel moment a fost să strig la ea: MOȘUL NU EXISTĂ! Atât mi-a trebuit.

Dacă vedeți vreodată pe stradă o fată care ține un băț în mână și aleargă un copil de 6 ani care plânge, treceți mai departe de parcă nu s-a întâmplat nimic pentru că e foarte probabil ca cineva să îi fi luat locul lui Grinch în acel an. Dana plângea, fugea și striga cât putea de tare că sunt cea mai rea persoană din lume, iar eu încercam să o prind și să o fac să tacă, însă tot ce puteam face era să îi spun încontinuu „Am glumit. Există. Chiar am glumit.” O fi având ea pe atunci 6 ani, însă nu era deloc proastă și continua să fugă, fără să mă asculte. Sincer nici nu știu unde fugea că acasă oricum n-avea cum să ajungă prea curând, iar eu nu știu de ce o alergam că oricum s-ar fi oprit la un moment dat.

3 străzi, vreo 5 femei ieșite la poartă să vadă ce se întâmplă și câțiva câini mai târziu, am obosit prea tare și m-am gândit „ia să arunc bățul ăsta după ea că poate se oprește”. Niciodată nu m-am priceput la fizică, la țintă sau la darts, însă bățul ăla i-a venit direct în cap și în secunda 2 era pe jos cu capul plin de zăpadă și cu un cucui imens. Ce plângea ea până atunci, dar ce bocet a tras după, de zici ca l-am omorat pe Mosu si la propriu.

Într-un final, am reușit să o iau de mână și să o duc acasă, dar numai după ce mi-a promis că nu îi spune nimic mamei dacă fac tot ce vrea ea. Vă dați seama că imediat cum a deschis poarta a urlat „MAMA, LORENA MI-A SPART CAPUL, IAR MOȘ CRĂCIUN NU EXISTĂ.” O să vă las pe voi să vă imaginați ce s-a întâmplat după.

Acela a fost ultimul an în care am fost la colindat. Uneori mă gândesc că anii trec prea repede și nu apucăm să ne bucurăm de lucrurile mărunte care ni se întâmplă în copilărie. Hai să mai râdem, să fim mai fericiți și să ne oferim mai multă iubire unii altora. Și să nu stricăm Crăciunul nimănui. Vă urez sărbători fericite și nu uitați: Wear a smile.

foto Haywiremedia / Shutterstock

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: