Setari Cookie-uri

Copiii și mediul înconjurător: de ce este important să învețe de mici să protejeze natura

Soluțiile pentru ca cei mici să afle mai multe informații despre mediul înconjurător sunt la îndemâna oricui.

În ultimii ani, protejarea mediului înconjurător a devenit o prioritate atât pentru cetățeni, cât și pentru autorități. Colectarea selectivă și reciclarea, identificarea factorilor poluanți și a soluțiilor pentru a reduce impactul acestora asupra mediului sunt doar câteva dintre temele care îi preocupă pe oameni.

De aceea, este important ca și cei mai mici cetățeni ai planetei să conștientizeze cât mai rapid că mediul înconjurător contează și este datoria lor să îl protejeze.

Educarea copiilor în privința importanței protejării mediului înconjurător poate începe cu mici exemple legate de felul în care fiecare gest pe care îl facem are un impact asupra naturii. De exemplu, economisirea energiei electrice nu este doar un mod de nu risipi bani, ci contribuie și la salvarea planetei. De asemenea, realizarea unor obiecte din materiale reciclabile nu este doar o activitate distractivă, ci are un puternic impact asupra mediului înconjurător: prin reciclarea PET-urilor se reduce considerabil cantitatea de deșeuri depozitate la gropile de gunoi.

Citește și:

Drept urmare, educarea copiilor cu privire la mediul înconjurător ar trebui să fie una practică, care să presupună activități pozitive încă din primii ani de viață.

De ce trebuie să învețe copilul despre mediu atât de devreme?

Sunt două motive principale pentru care un copil ar trebui să învețe despre mediul înconjurător cât mai devreme. În primul rând, copiii trebui să dezvolte un sentiment de respect și grijă pentru mediul înconjurător în primii ani de viață, altfel ar putea să nu dobândească niciodată astfel de comportamente. Pe de altă parte, interacțiunile pozitive în mijlocul naturii sunt o parte importantă din procesul de creștere sănătoasă a copilului. Aceste interacțiuni îmbunătățesc procesul de învățare și calitatea vieții. Studiile au arătat că acei copii care petrec timp în natură consideră că acesta este un mediu al descoperirilor și al bucuriei.

Citește și:

Este mult mai ușor ca un copil să crească și să se dezvolte urmând obiceiuri pozitive decât să le învețe la maturitate. În primii ani de viață, învățarea socio-emoțională este extrem de importantă pentru dezvoltarea unei mentalități de conștientizare. Dezvoltarea creierului are loc, cu precădere, în primii trei ani de viață. În această perioadă, cei mici pot dezvolta abilități necesare gândirii critice, interacțiunilor sociale și creativității. Mai târziu în viață, aceste abilități îi vor ajuta să analizeze problemele de mediu, să împărtășească ideile lor cu ceilalți colegi și să găsească soluții.

Care sunt activitățile prin care copiii pot învăța despre mediu?

Soluțiile pentru ca cei mici să afle mai multe informații despre mediul înconjurător sunt la îndemâna oricui. De exemplu, o plimbare într-o rezervație naturală, în care un ghid să le povestească, într-un mod atractiv, despre speciile protejate și ce ar însemna distrugerea habitatelor naturale ar putea fi o experiență interesantă pentru orice copil.

Citește și:

Totodată, activitățile din gospodărie ar putea să contribuie la educarea celor mici în privința mediului înconjurător. Cultivarea legumelor și îngrijirea acestora îi va învăța despre ce înseamnă să ai un stil de viață sănătos și să consumi doar alimente bio.

Nu în ultimul rând, poți folosi creativitatea într-un mod constructiv. De exemplu, organizarea unei competiții de artă, în care fiecare copil să creeze un obiect din materiale reciclabile. O expoziție cu realizările lor poate fi prezentată la grădiniță sau la școală, astfel încât ei să fie recompensați pentru munca depusă.

Schimbarea la nivel mondial nu se poate realiza decât cu implicarea tuturor cetățenilor. De aceea, este important ca tinerele generații să fie implicate în acest efort. Prin încurajarea timpurie a preocupărilor pentru mediu și a unor obiceiuri sustenabile, copiii ar putea deveni adulți mult mai conștienți asupra problemelor cu care se confruntă mediul înconjurător.

Citește și:

Sursă foto: G-Stock Studio/ Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
25 Martie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.