Elefant.ro va organiza cel mai mare târg de carte din acest an

Elefant.ro va organiza cel mai mare târg de carte din acest an
Kudika
21 Mai 2020

Peste un milion de cititori din întreaga țară sunt așteptați la elefantFest 

În perioada 27-31 mai 2020, elefant.ro va organiza elefantFest, cel mai mare târg de carte ce a avut loc vreodată în România unde sunt așteptați să participe peste un milion de cititori din toată țara. Organizat exclusiv online, elefantFest poate găzdui, astfel, de 10 ori mai mulți pasionați de lectură decât reușeau să atragă, în trecut, cele mai populare târguri de carte tradiționale unde, în medie, la o ediție, participau aproximativ 100.000 de vizitatori.

Sergiu Chircă, CEO elefant.ro: “Dorim să oferim iubitorilor de lectură posibilitatea de a participa, așa cum au fost obișnuiți în fiecare primăvară, la un eveniment cultural cu totul deosebit, în condiții de maximă siguranță. Totodată, sperăm ca, prin acest târg, să oferim o gură de aer industriei de carte, editurilor, partenerii noștri de 10 ani, într-un moment în care nu există posibilitatea de a organiza sau participa la un eveniment tradițional, offline. Toate costurile cu organizarea acestui eveniment vor fi suportate de elefant.ro”.

Pasionații de lectură vor avea acces la peste 50.000 de titluri în limba română și peste 600.000 în limba engleză, multe noutăți, iar editurile participante vor oferi și ele multe surprize cititorilor. Nelipsitele lansări de carte vor avea loc, chiar și online.

Mai mult de 40 de edituri românești consacrate vor participa la târg, fiecare beneficiind de un stand digital, pe care îl vor amenaja după plac, în funcție de structura editorială și de stilul vizual specifice. Editurile beneficiază gratuit de standul digital de la elefantFest, dar și de întregul efort de marketing pe care elefant.ro îl va derula pentru promovarea evenimentului.

Pentru cititori, târgul va avea o hartă a standurilor, un calendar oficial al lansărilor de carte, totul în mediul online. Pasionații de lectură vor avea inclusiv posibilitatea de a achiziționa cărți cu autograf de la autorii preferați, într-o secțiune dedicată.

elefantFest va găzdui și un stand internațional de carte în limba engleză, editată de case celebre precum DK, Penguin Books sau Random House.

***

Despre elefant.ro

elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor peste 2.000.000 de clienți o gamă extinsă de produse cu livrare prin curier, în punctele de livrare proprii din București și din țară, precum și prin partenerii strategici la nivel național. Fondat în 2010, Elefant s-a extins și în afara țării deschizând o filiala la Chișinău, în Republica Moldova - magazinul online local elefant.md.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri