Setari Cookie-uri

Grupul LEGO și Nintendo construiesc împreună universul  LEGO® Super Mario™,  pentru și mai multe aventuri personalizate

Cele două companii extind experiența LEGO® Super Mario™ cu noi seturi precum:  Setul complementar – Personalizează-ți Aventura, trei noi Seturi de Extindere, două noi Pachete de Puteri și 10 noi minifigurine colecționabile, copiii având astfel libertatea deplină de a decide gradul de  interactivitate al jocului, pe fiecare nivel al său. 

comunicat de presa

Grupul LEGO anunță astăzi o nouă gamă de seturi și figurine, cu și mai multe aventuri aferente experienței LEGO® Super Mario™. Produsele LEGO Super Mario lansate la mijlocul acestui an primesc noi seturi de extindere și figurine colecționabile – destinate să pună bazele unei lumi Super Mario unice pentru fanii LEGO, care se desfășoară în totalitate conform imaginației acestora.

Printre noile seturi se numără și Setul complementar Personalizează-ți Aventura – o colecție creativă de piese, adevărate unelte care permit copiilor să personalizeze nivelul și felul în care se câștigă monede. Folosind Mașina de Personalizare inclusă în set, copii pot schimba modul în care LEGO Mario reacționează la trei Cărămizi Speciale, bucurându-se astfel de mai multă varietate, mai mult entuziasm și de un element surpriză. Setul complementar introduce și un nou Punct de PORNIRE, care va amesteca regulile joculului, astfel încât jucătorii vor fi provocați să ajungă la FINALUL circuitului într-un timp mai scurt, dar cu recompense mai mari. Setul include 366 de piese special alese astfel încât copiii să își poată manifesta creativitatea și personaliza propriile niveluri, atât pentru ei cât și pentru alți jucători.

Citește și:

Celelalte seturi sunt Întâlnirea din junglă a lui Chain Chomp– Set de Extindere, Provocarea Plantei Piranha– Set de Extindere, Mlaștina otrăvită a lui Wiggler – Set de Extindere, Costumul de puteri: Mario Pinguin și Costum de puteri: Mario Tanooki.

De asemenea, astăzi a fost anunțată și Seria 2 a Pachetului de Figurine LEGO Super Mario, fiecare cuprinzând câte o etichetă specială pe care LEGO Mario o poate citi, permițând astfel o integrare mai ușoară în joc a acestei piese. Seria 2 conține zece noi figurine colecționabile, precum Huckit Crab, Spiny Cheep Cheep, Ninji, Foo, Parachute Goomba, Fly Guy, Poison Mushroom, Para-Beetle, Thwimp sau Bone Goomba.

Noile seturi și figurine vor oferi fanilor șansa de a-l face pe LEGO MARIO să alunece pe burtă în rolul lui Penguin Mario sau să se învârtă precum Tanooki Mario, printre altele. De asemenea, seturile introduc în joc și antieroi îndrăgiți, precum Piranha-Plants, Larry, Goomba, Wiggler, sau Koopa Paratroopa, pe care copiii îi pot învinge sau, deopotrivă, se pot juca cu ei, pentru recomense în monede.

Citește și:

LEGO Super Mario a fost lansat anul acesta, prin intermediul unui parteneriat unic, între Grupul LEGO și Nintendo. Experiența a debutat cu Aventurile lui Mario - setul de bază 71360, care include figurina interactivă LEGO Mario, capabilă să reacționeze la culori, mișcare și să colecționeaze monede într-un joc modular, pe niveluri, construit din cărămizi LEGO. Fiecare Set de Extindere sau fiecare dintre Figurinele Colecționabile, este creat(ă) pentru a fi folosit(ă) împreună cu setul de bază, care include șapte cărămizi de acțiune pentru diverse interacțiuni cu figurina LEGO Mario, la rândul său echipată cu ecran LCD, pentru a proiecta reacții instante la mișcări, culori sau cărămizi de acțiune. Pornind de la biomii deja existenți, apă (albastru), foc (roșu), nisip (galben) și iarbă (verde), această nouă gamă de produse introduce Soda Jungle, un biom cu totul nou, definit de culoarea mov, ce reprezintă otrava. Copiii pot astfel să asiste la diferite reacții din partea lui LEGO Mario și să creeze noi moduri de joc.

Citește și:

Toate seturile și figurinele LEGO Super Mario sunt compatibile, putând fi combinate cu Setul de Bază 71360 și cu restul produselor lansate în luna iunie a anului curent. Fiecare set are misiunea si personajele proprii, integrate în aplicația gratuită LEGO Super Mario – o opțiune clară prin care cei mici pot maximiza experiența, când se joacă singuri, sau când lansează provocări prietenilor sau familiei. Aplicația dispune de Instrucțiuni de Construcție 3D pentru seturi, ține scorul și oferă inspirație pentru construcții și moduri de joc, încurajând reconstruirea continuă și un timp de joacă extins.

„Nu ar fi caracteristic experienței Super Mario dacă nu am crea lumi și aventuri noi în mod constant, pentru “instalatorul” preferat al tuturor. Seturile LEGO Super Mario lansate în 2020 au fost foarte apreciate de către fani și ne bucurăm să le consolidăm astăzi cu și mai multe experiențe. Vrem să încurajăm utilizatorii să devină cât mai creativi alături de LEGO Super Mario – iar seturile de extindere și noile figurine colecționabile extind orizonturile universului LEGO Super Mario, oferind jucătorilor posibilitatea de a da frâu liber imaginației în ceea ce privește modul de interacțiune dintre Mario și prietenii sau inamicii săi.” a menționat Simon Kent, Director de Design și Creative Lead pentru LEGO Super Mario, în cadrul Grupului LEGO.

Citește și:

Această actualizare a fost distribuită și pe website-ul: www.LEGO.com/SuperMario.

Noile seturi și figurine vor fi lansate pe 1 ianuarie 2021, în toate magazinele de retail partenere LEGO din întreaga lume și pe www.LEGO.com.

Seturile vor fi disponibile la prețul recomandat de:

71380 LEGO® Super Mario™ Set complementar - Personalizează-ți Aventura (366 piese) 299.99 RON

71381 LEGO® Super Mario™ Întâlnirea din junglă a lui Chain Chomp - Set de extindere (160 piese) 129.99 RON

71382 LEGO® Super Mario™ Provocarea Plantei Piranha - Set de extindere (267 piese) 149.99 RON

71383 LEGO® Super Mario™ Mlaștina otrăvită a lui Wiggler - Set de extindere (374 piese) 199.99 RON

71384 LEGO® Super Mario™ Costum de puteri: Mario Pinguin (18 piese) 49.99 RON

Citește și:

71385 LEGO® Super Mario™ Costum de puteri: Mario Tanooki (13 piese) 49.99 RON

71386 LEGO® Super Mario™ Pachet de personaje - Seria 2 19.99 RON

Despre Grupul LEGO

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine, prin joacă și învățare creativă. LEGO System in Play, ce are la bază cărămizile LEGO® le permite copiilor și fanilor de orice vârstă, să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.

Grupul LEGO® a fost fondat în Billund, Danemarca în 1932 de Ole Kirk Kristiansen. Numele este derivat din două cuvinte daneze, LEg GOdt, cu semnificația „Joacă bine”. Astăzi, Grupul LEGO continuă să fie o companie de familie, cu sediul central în Billund. Produsele LEGO sunt comercializate în peste 140 de țări din întreaga lume. Mai multe informații pe www.LEGO.com.

Citește și:

Persoană de contact:

Larisa Hladiuc, Golin România

E-mail: lhladiuc@golin.ro

Telefon: 074010125

Despre Nintendo

Pionier în domeniul jocurilor video la nivel Mondial, Nintendo Co., Ltd., din Kyoto, Japonia, produce și comercializează hardware și software pentru sistemele Nintendo Switch™ și Nintendo 3DS™. Încă din 1983, când a lansat Nintendo Entertainment System™, compania a vândut peste 4,7 miliarde de jocuri video și peste 750 de milioane de unități hardware la nivel global, inclusiv Nintendo Switch, Nintendo 3DS, și Game Boy™, Game Boy Advance, Nintendo DS™, Super NES™, Nintendo 64™, Nintendo GameCube™, Wii™ și Wii U™. De asemenea, a creat personaje iconice, preum Mario, Donkey Kong, Metroid, Zelda sau Pokémon. Nintendo of America Inc., companie subsidiară din Redmond, Washington, este sediul central al operațiunilor Nintendo pe continentul American. Pentru mai multe informații despre Nintento, vizitați https://www.nintendo.com/.

Vizionare placuta


Kudika
16 Noiembrie 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.