Paula Hawkins: Sunt mereu în căutarea unor locuri bune de ascuns cadavre!

Paula Hawkins: Sunt mereu în căutarea unor locuri bune de ascuns cadavre!

Ce se petrece în mintea unui autor celebru de thrillere!

După succesul răsunător pe care l-a avut cu thrillerul „Fata din tren”, tradus în 50 de țări și ecranizat, urmat apoi de „În ape adânci”, anunțul apariției celui de-al treilea roman al Paulei Hawkins, Focul mocnit, a pus fanii pe jar. Scriitoarea britanică și-a plasat singură ștacheta creativității la nivel foarte ridicat, iar așteptările cititorilor sunt pe măsură. Focul mocnit, care va fi publicat de Editura Trei pe 31 august, simultan cu lansarea internațională, are toate elementele pentru a se înscrie în seria romanelor de succes ale scriitoarei britanice: un tânăr măcelărit în barca sa ancorată într-un port londonez, șase personaje, toate suspecte, secrete întunecate, dureri sufletești niciodată vindecate, iubiri nepermise, trădări și răzbunare. Paula Hawkins adaugă și o intrigă secundară thrillerului său, care se intersectează cu cea principală: un viol urmat de crimă, o lașitate îndelung tăinuită care, odată mărturisită, devine subiectul unui roman cu uriaș succes de public. Realitatea devine ficțiune, însă coșmarul imaginat se întoarce din nou în realitate. Retail jobs

Complicat, inventiv, cu întorsături surprinzătoare de situație și uneori cu tente macabre, universul ultimului roman al Paulei Hawkins stârnește curiozitatea. De unde vin subiectele sale? Sunt inspirate din crimele reale sau doar produsul imaginației unuia dintre cei mai buni autori de thrillere din momentul actual? Într-un interviu pentru Good Reads, Paula Hawkins a explicat cum i-a venit ideea ultimului său roman, Focul mocnit: „Mi se întâmplă frecvent să-mi vină întâi ideea unui personaj, apoi să pornesc în căutarea poveștii lui. În cazul acestui roman, am început cu personajul Laura. Am auzit de la prietena unei prietene o istorie despre cineva care a avut un accident în adolescență, a fost făcut praf și a rămas cu o problemă de sănătate emoțională – dezinhibiția. Mi s-a părut o situație interesantă, pentru că îți pune în față tot felul de provocări. Una dintre ele e că pari normal, dar, de fapt, ai tot felul de probleme cu temperamentul și controlul impulsurilor, ceea ce i-ar putea face pe oameni să te judece greșit. M-am gândit că acesta ar fi un personaj interesant într-un roman”.

Victimă a unui accident în adolescență, apoi victimă a propriului temperament, incapabilă să-și controleze impulsurile, personajul Laura are un rol-cheie în thrillerul Focul mocnit. Modul său aparte de a se comporta o trece în fruntea listei de suspecți în cazul uciderii cu bestialitate a tânărului Daniel Sutherland. Cât privește ideea acestei crime, Paula Hawkins explică modul cum i-a venit ideea: „Eram la Londra și mă plimbam pe lângă Regent's Canal, locul unde este plasată acțiunea romanului. Mă uitam la toate acele case plutitoare, ancorate de-a lungul canalului și mă gândeam că, dacă ai ascunde un cadavru în ele, ar dura ceva timp până să-l descopere cineva”.

Indiferent dacă scrie un roman în acel moment sau tocmai a finalizat unul, imaginația „cam morbidă” a Paulei Hawkins – după cum ea singură recunoaște – nu ia niciodată pauză. Autoarea Focului mocnit își amintește cum, într-o vacanță în Italia, traversând un pod mărginit cu bare de siguranță cam șubrede, se gândea ce simplu e să îmbrâncești pe cineva care să dispară apoi fără urmă în apele canalelor. „Am, într-adevăr, o imaginație cam morbidă, macabră. Tind să observ latura întunecată a lucrurilor și sunt mereu în căutarea unor locuri bune de ascuns cadavre!”, mai spune Paula Hawkins.

Vizionare placuta


Kudika
21 Septembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri