Adela Popescu își retrăiește copilăria o dată cu cei trei copii ai săi. Deși băieții ei sunt micuți, artista le-a vorbit despre venirea lui Moș Crăciun și despre lista de cadouri pe care trebuie să o facă cei mici.
„Totul era despre Moş. Învăţam că ştiam că Moşu îmi află notele, dădeam cu mătura că ştiam că mă vede Moşu, şi tot aşa. Era ca şi cum te vedea Dumnezeu, iar tot Crăciunul era despre întâlnirea cu el. Nu primeam cine ştie ce cadouri- trei portocale şi două ciocolate în general, dar totul era despre a te întâlni cu el, care îţi valida toate eforturile pe care le făceai de a fi mai bun. Tocmai de asta aveam multe emoţii, într-un an era să leşin înainte să vină.” a mărturisit Adela Popescu în cadrul unui interviu.
Acum, vedeta așteaptă cu nerăbdare să vadă bucuria din ochii copiilor ei atunci când vor vedea cadourile sub brad. Mai mult, Adela i-a rugat pe cei doi băieți mai mari să deseneze ceea ce și-ar dori de la Moș Crăciun. Ulterior, ea a recunoscut că acest lucru i-a adus multe dificultăți, asta pentru că i-a luat ceva timp pentru a descifra desenele copiilor.
Spune-ti parerea!