Iulia Vântur și-a găsit sufletul pereche departe de România și se pare că în brațele lui Salman Khan se simte cea mai iubită. Așa cum este și normal, cei doi se sprijină reciproc și împreună trec și prin momentele mai puțin plăcute.

Recent, chiar în a treia zi de Crăciun, Salman Khan a organizat o petrecere cu ocazia împlinirii vârstei de 56 de ani. Astfel, aflat la ferma sa din Panvel, artistul de la Bollywood a fost mușcat de un șarpe. Din fericire, reptila nu era veninoasă, însă iubitul Iuliei Vântur a ajuns de urgență la spital.

Medicii de la spitalul MGM din Kamothe l-au examinat pe Salman Khan timp de 6 ore și l-au ținut sub strictă supraveghere medicală. În prezent, actorul se simte bine și a putut să sărbătorească cu familia și prietenii apropiați, imediat după ce a fost externat din spital.

Artistul a fost fotografiat chiar pe patul de spital, iar partenera lui de viață, frumoasa Iulia Vântur i-a fost alături în toată această perioadă grea prin care a trecut.

Iulia Vântur și-a găsit fericirea în India

Iulia Vântur a venit în România în luna mai a acestui an și a vorbit despre traiul din India și despre cum s-a acomodat într-o țară străină.

"Traiul într-o țară străină te provoacă foarte mult. Am învățat lecția toleranței. În momentul în care te izbești de o cultură nouă trebuie să înveți toleranța, altfel nu ai cum să supraviețuiești acolo. Trebuie să înveți să-i accepți pe cei din jur. Ai nevoie de toleranță pentru asta. Au fost momente grele în care îmi doream doar să simt îmbrățișarea mamei mele sau a tatălui. E un sentiment pe care n-ai cum să-l înțelegi decât atunci când ești departe de familia ta." a spus iubita lui Salman Khan.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: