Anul 2021 a fost un an memorabil pentru multe vedete autohtone care au ales să își întemeieze o familie. Fie că au avut parte de ceremonii discrete sau nunți desprinse din povești, vedetele au strălucit în ziua nunții lor, zi pe care nu o vor uita niciodată.

Una dintre vedetele autohtone care i-a jurat iubire veșnică iubitului ei este Ornela Pasăre. Îndrăgita interpretă de muzică populară s-a căsătorit în mare secret, după nici un an de relație. Artista a declarat că soțul ei a cerut-o în căsătorie într-o vacanță de vis în Grecia, asta după ce cei doi s-au cunoscut în timpul unei slujbe la biserică.

Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu au ajuns în fașa altarului la începutul verii. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, iar evenimentul a fost unul restrâns, la care au participat apropiații celor doi.

Gheorghe Gheorghiu și Gabriela Băncescu s-au căsătorit în urmă cu o lună la New York, acolo unde își au reședința de ani buni. Nașii lor de cununie sunt artista Maria Dragomiroiu și Alexandru Mihu. La petrecerea de după, interpreta Angela Rusu a întreținut atmosfera.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au căsătorit civil pe 14 august, iar pe 22 august au avut parte de o nuntă ca în povești la o biserică din Chișinău. Imaginile cu cei doi tineri însurăței au făcut înconjurul internetului.Fanii i-au admirat pe cei doi artiști pentru curaj, simplitatea și naturalețea evenimentului.

Roxana Nemeș și Călin Hagima și-au spus "Da" în luna septembrie. Cununia a avut loc în aer liber, iar fotografiile cu cei doi au fost extrem de apreciate pe social media.

Vedete care s-au cununat civil

Simona Halep a strălucit în ziua nunții ei cu afaceristul Toni Iuruc. Cei doi s-au căsătorit civil pe 15 septembrie, la malul mării. Petrecerea a fost una de pomină, într-un club celebru din Mamaia, unde au participat 300 de invitați.

Sandra Izbașa și Răzvan Bănică au ajuns în fața ofițerului de stare civilă pe 30 iulie. Cununuia a avut loc în aer liber, iar sportiva a atras toate privirile cu o ținută elegantă și rafinată.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit civil în luna mai, iar nașii lor de cununuie au fost Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: